Conservatorii din cadrul Partidului Liberal-Democrat (PLD) au obţinut majoritatea absolută în Camera Deputaţilor din Japonia, în urma alegerilor legislative de duminică şi vor reveni la putere după o pauză de trei ani, arată sondajele efectuate la ieşirea de la urne, relatează AFP.
Partidul Liberal-Democrat condus de Shinzo Abe, probabil viitorul premier, a câştigat 275 dintre cele 310 mandate în Camera inferioară, care numără 480 de locuri, respectiv mai mult decât majoritatea absolută de 241, a anunţat, la ora locală 20.00 (13.00 ora României), postul de televiziune public NHK, pe baza sondajelor efectuate la ieşirea de la urne.
Marile televiziuni private au oferit estimări comparabile.
Această formaţiune, care a condus Japonia aproape fără întrerupere de la sfârşitul anilor '50 şi până în 2009, pare să revină în forţă după acest scrutin anticipat.
Ea ar putea chiar să obţină majoritatea calificată de două treimi împreună cu aliatul său de centru, ceea ce ar facilita misiunea acestei coaliţii în faţa unui Senat fără majoritate clară.
Partidul Democrat din Japonia (PDJ, centru-stânga) al actualului premier Yoshihiko Noda, pare să fi suferit o înfrângere dură, păstrându-şi doar 55, cel mult 77, de mandate faţă de 308 câte avea după victoria sa istorică la scrutinul precedent din 2009, potrivit NHK.
La ora locală 18.00, rata de participare era de 41,77 la sută, cu 6,63 de puncte mai puţin decât în urmă cu trei ani la aceeaşi oră, potrivit Guvernului. Alegătorii care au votat anticipat au fost însă mult mai puţini decât în 2009.

Partidul