Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pacientii Spitalului de Psihiatrie din Murgeni au colidat la bisericã! (foto, video)

Publicat in Vremea Noua, duminică 16 decembrie 2012 ·

Concert de colinde inedit

Apropierea sãrbãtoririi Nasterii lui Iisus Hristos a fãcut posibilã organizarea, la Biserica Catolicã din Bârlad si la Sectia de Psihiatrie a spitalului bârlãdean, unui concert inedit de colinde. Un grup de 12 persoane, format din pacienti ai spitalului de psihiatrie din Murgeni, deja cunoscut în judet ca si corul TeraPsi – condus de inimosul asistent social Sergiu Stratulat -, a încântat enoriasii aflati la slujba de duminicã, a III-a din Advent, înaintea Crãciunului. Concertul a fost foarte bine primit de cãtre cei aflati la slujbã în bisericã, iar bolnavii, care au încântat prin talentul lor si au impresionat pânã la lacrimi asistenta, au primit aplauze puternice si evident multumiri.

Sunt lucruri în aceastã lume care te încântã, lucruri care te fac sã plângi, lucruri care par ireale sau care ne-am dori sã le pãstrãm mereu. Ieri, am participat la unul dintre ele. Nu este un lucru nemaivãzut, nu este ceva fantastic, dar nu a fost om dintre cei care au asistat la împlinirea lui care sã nu fi avut o lacrimã în coltul ochilor. Într-un spatiu sfintit, în Biserica Romano-Catolicã din Bârlad, duminicã, 16 decembrie, dupã oficierea Liturghiei si binecuvântarea datã credinciosilor de cãtre preotul paroh Ionel-Bogdan Catanã, s-a nãscut un Prunc. L-am vãzut, era acolo între îngeri, care îi cântau si care în acelasi timp vesteau tuturor cu urechi de auzit cã a venit la noi Lumina lumii. Membrii grupului TeraPSI, bolnavi psihic internati pe durate mari de timp în cadrul Spitalului de Psihiatrie Murgeni, au ajuns la Bârlad nu sã anunte vreun sfârsit de lume, nu sã cearã cu ipocrizie voturi, nici numerele la loto sã le divulge, ei au cântat colinde, as zice printre cele mai frumoase, pentru cã au stârnit emotii si ce poate fi mai valoros pentru un colindãtor decât lacrimile ascultãtorului!?! Am crezut cã munca într-un spital se redu

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 2 ore
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 2 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 11 minute
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum o ora
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum o ora
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 2 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 9 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Sorin Grindeanu îl atacă pe Dragoș Pîslaru după declaraţiile despre Autostrada Moldovei

Mediafax acum 2 ore
„Acesta este doar unul dintre loturile Autostrăzii Moldovei „pierdut” din PNRR. În realitate, se circulă deja pe mare parte dintre autostrăzile despre care unii – în mod total iresponsabil – spun că nu vor mai fi construite. Nu pot să nu mă întreb,

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Vremea

București
acum

22°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/28°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°