În preajma sărbătorilor de iarnă, numărul beneficiarilor de la Centrul Maternal creşte. Deşi capacitatea a fost deja depăşită, pentru că la centru se află 9 mame cu 17 copii şi o gravidă, când numărul este pentru 8 mame cu opt copii, soluţii au fost găsite pentru toţi beneficiarii, care alături de cei 27 de copii de la Centrul de zi, toţi de vârstă şcolară, îl aşteaptă pe Moş Crăciun. Desaga acestuia va fi plină, asigură directorul Centrului Maternal, Gheorghe Milosteanu.
Sunt semenii noştri, doar că pentru ei viaţa are alt gust, culoare şi traiectorie. Este vorba despre beneficiarii de la Centrul Maternal din Târgu-Jiu care mai uită de greutăţi şi îşi aduc aminte să zâmbească de Crăciun. Personalul şi conducerea de aici le dau din plin motive celor care au nevoie mai mult ca oricând de sprijin şi căldură, în prag de sărbători. De la meniul tradiţional la straie noi şi chiar pampers pentru bebeluşi, Moşul se gândeşte la toate. Mai mult, chiar a dezvăluit că pe cei 27 de copii şcolari de la Centrul de zi, îi aşteaptă o excursie la Rânca. „Copiii vor merge la Rânca, pentru o zi, în care se vor da cu schiuri, cu săniile şi vor avea parte de o adevărată drumeţie. Plimbarea este programată pentru luna februarie, pentru că aşteptăm să se mărească ziua şi să fie cât mai mult timp pentru ca şi aceşti copii, semenii noştri să se bucure de munte şi zăpadă”, a declarat directorul Gheorghe Milosteanu. Fireşte, şi masa cu bucate va fi tot în spiritul Crăciunului, pentru că meniul va fi unul tradiţional. Moşul nu uită pe nimeni şi a putea fi întâmpinat cu straie noi. Toţi copiii vor primi cadouri din partea unităţilor în care sunt protejaţi sau din partea altor instituţii, pentru a se putea bucura cum se cuvine. Copiii din centrul de zi vor primi haine noi. „Am mers deja cu ei să îşi aleagă singuri, unul sau mai multe articole de îmbrăcăminte. Pe timpul vacanţei de iarnă