Un tânăr din comuna Ipoteşti, Vasile U., de 22 de ani, s-a ales cu dosar penal, după ce a distrus un autoturism în care se afla fosta sa prietenă. S-a întâmplat vineri seară, la ieşirea din municipiul Suceava spre Ipoteşti. Dumitru S., de 21 de ani, din Şcheia, se plimba cu maşina prin municipiul Suceava, împreună cu fratele acestuia şi două tinere, de 16, respectiv 15 ani. Una dintre adolescente a fost sunată de fostul ei prieten, care, ameninţând-o cu acte de violenţă, i-a cerut să se întâlnească cu el, la intrarea în Ipoteşti. Fata l-a rugat pe tânărul de la volan să o ducă până la locul de întâlnire, însă aici, după ce minora a coborât din maşină, Vasile U. a scos din zăpadă un lemn, devenind violent. Adolescenta s-a urcat înapoi în maşină, tânărul de la volan a încercat să plece repede de la faţa locului, însă autoturismul a patinat, iar Vasile U. a apucat să lovească unul dintre geamurile laterale, pe care l-a spart, şi să zgârie caroseria. Dumitru S. a depus plângere pentru distrugere, iar minora pentru ameninţare. Vasile U. a fost găsit de poliţişti şi şi-a recunoscut fapta, motivând că era supărat pe faptul că fosta prietenă nu vroia să-i restituie toate cadourile pe care i le-a cumpărat în perioada în care au fost împreună. Un tânăr din comuna Ipoteşti, Vasile U., de 22 de ani, s-a ales cu dosar penal, după ce a distrus un autoturism în care se afla fosta sa prietenă. S-a întâmplat vineri seară, la ieşirea din municipiul Suceava spre Ipoteşti. Dumitru S., de 21 de ani, din Şcheia, se plimba cu maşina prin municipiul Suceava, împreună cu fratele acestuia şi două tinere, de 16, respectiv 15 ani. Una dintre adolescente a fost sunată de fostul ei prieten, care, ameninţând-o cu acte de violenţă, i-a cerut să se întâlnească cu el, la intrarea în Ipoteşti. Fata l-a rugat pe tânărul de la volan să o ducă până la locul de întâlnire, însă aici, după ce minora a cobo