Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ora blatului nocturn

Publicat in Informatia de Alba, duminică 16 decembrie 2012 ·

De mult timp nu mă mai miră viaţa politică românească: corupţia, şmecheria, ridicolul, ipocrizia sunt aşa de răspândite în mediul politic românesc încât nimeni (nici societatea, nici politicienii) nu mai poată să surprindă.

Totuşi, acest mediu politic românesc, cât se poate de previzibil, apare din când în când câte o „surpriză”. Este vorba de ceea ce s-a petrecut miercuri, 12 decembrie 2012: în plină noapte, Victor Ponta şi Crin Antonescu i-au făcut o vizită lui Traian Băsescu la Palatul Cotroceni.

Şi Antonescu şi Ponta s-au scuzat că l-au vizitat pe Băsescu din dorinţa USL-ului de a opri declanşarea unei noi crizei politice.

Păi când populaţia îţi dă credit votându-te în proporţie de 70 la sută, să vii tu şi să negociezi cu cel care şi-a bătut joc de Parlament, de partide, de oamenii simpli, înjurând şi jignind pe toată lumea, mi se pare aberant, iar faţă de votanţii USL-ului mi se pare incorect.

Prin această vizită inoportună, liderii USL-ului îi acordă lui Băsescu statutul de arbitru onest, imparţial, de pacificator al politicii româneşti. Totul este fals, comic, absurd, ca într-o piesă de Kafka sau Ionesco. După ce Băsescu a călcat în picioare totul ce înseamnă joc democratic (nenominalizarea lui Klaus Johannis ca premier, ruperea de bucăţi din PNL şi PSD, inventând UNPR-ul, şantajul şi folosirea dosarelor politice ş.a.m.d) să vii acum să acorzi credit acestui personaj mi se pare absolut aberant.

Băsescu a făcut atâta rău României în ultimii 3-4 ani încât oricine se afişează cu el, oricine discută, negociază cu el se compromite.

Liderii USL-ului şi-au şifonat imaginea publică prin vizita nocturnă făcută la Palatul Cotroceni. Mai mult decât atât, dacă cei doi au semnat vreun protocol de coabitare cu Băsescu, cei doi lideri îşi risipesc o parte din credibilitatea în faţa oamenilor simpli. Anumiţi analişti susţin că Ponta şi

Articolul in Informatia de Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fata și băiatul de 15 ani dați dispăruți la Tulcea pe 4 ianuarie au fost găsiți morți pe un câmp

Libertatea acum o ora
Este anchetă la Tulcea, după ce o fată și un băiat, dați dispăruți pe 4 ianuarie, au fost găsiți morți pe un câmp. Trupurile neînsuflețite ale celor doi minori au fost descoperite în cariera Bididia, relatează Tulcea Noastră.

Românii ar putea scăpa de vize pentru a călători în SUA

Wall-Street.ro acum 25 minute
România ar putea scăpa oficial de vize pentru Statele Unite dacă intră în programul Visa Waiver. O întâlnire în acest sens va avea loc vineri, 10 ianuarie, la Washington D.C., între Secretarul pentru Securitate Internă al Statelor Unite, Alejandro M

Cum arată Cazinoul din Constanța după renovare: ”La un pas de redeschidere” FOTO

Ziare.com acum 21 minute
Cazinoul din Constanţa este la "un pas de redeschidere", a anunţat miercuri, 8 ianuarie, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Acesta a precizat că a fost demarat procesul de recepţie la terminarea lucrărilor de reabilitare la această clădirile emble

Ana Birchall solicită Curții Constituționale să constate vacantarea funcției de președinte al României

NapocaNews acum 44 minute
Se bate la uși închise. Țara nu mai are justie din 6 decembrie 2024? Ana Birchall a solicitat, miercuri, Curții Constituționale să constate vacantarea funcției de președinte al României și interimatul acestei funcții. ‘România este în acest moment o

Fostul ministru al Educației, Ligia Deca, noul prorector al SNSPA

Ziua Constanta acum o ora
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat miercuri, în urma consultării Senatului univeristății, numirea fostului ministrul al Educației Ligia Deca în funcția de prorector al universității, cu responsabilități în domeni

Gimnastele Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman au fost admise la universități din SUA

Ziua Constanta acum 2 ore
Gimnastele din România Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman își vor continua studiile în SUA, Federația Română de Gimnastică informând că Ana a fost admisă la Stanford University, iar Lilia la Michigan State University. Corina Moroșan, director tehni

Burduja: Gazele din Marea Neagră vor ajunge mai întâi în România şi doar surplusul va fi vândut

Mediafax acum 3 ore
„România şi-a asumat rolul de lider în sectorul energetic european. Informaţiile referitoare la exportul viitor, după 2027, a unei cantităţi de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep, de către OMV Petrom către o companie majoră din Germania, repre

Victor Ponta anunță că nu va candida la alegerile prezidențiale. Sfat pentru Ciolacu: „Sper să nu candideze”

HotNews acum 26 minute
Victor Ponta i-a recomandat lui Marcel Ciolacu să nu candideze din nou pentru funcția de președinte întrucât din poziția de prim-ministru e ușor să fie atacat, dar a subliniat că îl va susține dacă va decide altfel. Întrebat într-o emisiune la Digi2

Comisia Europeană respinge acuzaţiile de cenzură formulate de Mark Zuckerberg

G4Media acum o ora
Comisia Europeană a respins miercuri acuzaţiile de cenzură formulate de patronul Meta, Mark Zuckerberg, care a renunţat în SUA la programul de „verificare a faptelor” (fact-checking), în timp ce Donald Trump se pregăteşte să revină la Casa Albă, rel

Neamţ: Incendiu la un autocar aflat în apropierea unei staţii de carburanţi

News.ro acum 56 minute
Pompierii din Neamţ intervin, miercuri după-amiază, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autocar aflat în apropierea unei staţii de carburanţi.

Vremea

București
acum

14°
mie.

6°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
Iasi
acum

12°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

1°/6°
Constanta
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

7°/12°
joi

5°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

14°
mie.

8°/14°
joi

7°/14°
vin.

2°/10°
sâm.

0°/5°