Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revoluţionarii din Timişoara au cerut demisia premierului Victor Ponta

Publicat in Mediafax, duminică 16 decembrie 2012 · ·

Aproximativ 50 de revoluţionari care au participat, duminică, la o şedinţă festivă la Consiliul Local Timişoara, pentru comemorarea Revoluţiei din Decembrie 1989, au cerut demisia premierului Victor Ponta, fiind nemulţumiţi că nu le-au fost reîntregite indemnizaţiile.

Liderii revoluţionarilor, care au luat cuvântul în plenul şedinţei festive de comemorare a victimelor Revoluţiei Române din 1989, de la Timişoara, au cerut autorităţilor locale, primarului Nicolae Robu şi prefectului Eugen Dogariu, prezenţi în sală, să oprească "politica de exterminare a revoluţionarilor". Aceştia au cerut să fie excluşi acei "revoluţionari falşi", iar indemnizaţiile primite de cei rămaşi pe liste să fie reîntregite.

"Noi nu am cerut această lege, dar ştiţi cum e, dacă dai unui copil o jucărie, e mai greu să o iei după aia. Oamenii şi-au făcut planuri, iar acum sunt exterminaţi (…) Măi, Victoraş - iepuraş, ai grijă ce faci", a cerut unul dintre liderii revoluţionarilor, Tudorin Burlacu.

"Domnul Ponta, primul-ministru, a uitat un lucru, iarna cad două lucruri: zăpada şi Guvernul", a spus un alt lider al revoluţionarilor, în timp ce revoluţionarii aflaţi în sală au strigat "Demisia!".

Manifestările dedicate Revoluţiei din Decembrie 1989 de la Timişoara vor continua, duminică, la ora 19.30, când pe treptele Catedralei Mitropolitane vor fi aprinse candele în memoria victimelor Revoluţiei.

Un al doilea marş de comemorare va avea loc, luni, în 17 decembrie când Timişoara se va afla în doliu, conform unei dispoziţii a primarului Nicolae Robu. Luni, toate instituţiile din municipiu vor coborî în bernă drapelul României, în memoria victimelor.

Tot luni, în jurul orelor 14.00, va avea loc slujba de pomenire a eroilor martiri şi parastasul, la Cimitirul Eroilor, unde vor fi depuse coroane de flori. Seara, de la ora 19.00, este programat un moment de reculeg

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două convoaie militare, implicate într-un accident între Brăila și Galați. Camioanele ar aparține armatei franceze

Ziare.com acum 3 ore
Două convoaie militare au fost implicate joi după-amiază, 19 septembrie, într-un accident rutier produs pe DN 2B, în apropierea Podului Siret - Şendreni, judeţul Brăila, anunţă Centrul Infotrafic. În urma unei coliziuni faţă-spate, un şofer a fost r

Fost crainic al clubului Dinamo, reţinut după ce a agresat sexual un adolescent în bazinul de înot

Libertatea acum 35 minute
Un bărbat de 58 de ani a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, fiind acuzat că a agresat sexual un băiat de 16 ani în timp ce înota într-un bazin din Sectorul 2 al Capitalei. Incidentul șocant s-a petrecut în urmă

UPDATE - Planul roşu, activat în Mehedinţi în urma unui apel la 112 prin care se anunţă că mai mulţi copii au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară/ 70 de copii cu vârste între 5 şi 14 ani şi doi adulţi au nevoie de asistenţă medicală

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din judeţul Mehedinţi au activat, joi după-amiază, Planul roşu de intervenţie, în urma unui apel la 112 prin care se anunţa că mai mulţi copii, din diferite localităţi, au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară. Un număr de

Mai multe magazine din Capitală închise de ANPC. Vindeau ilegal țigări minorilor. Amenzi uriașe

Ziare.com acum 2 ore
ANPC a efectuat joi, 19 septembrie, mai multe controale la magazine din București pentru a verifica dacă se vând țigări minorilor. Au fost descoperite 13 astfel de unități. ANPC a suspendat, joi, 19 eptembrie, activitatea a 13 magazine din București

ANPC a suspendat activitatea a 13 magazine din Bucureşti pentru vânzarea ilegală de tutun către minori / Au fost date amenzi de aproape 150.000 de lei

News.ro acum 2 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au suspendat pentru 30 de zile activitatea a 13 magazine din Bucureşti, pentru vânzarea ilegală de tutun către minori şi au dat amenzi în valoare de aproape 150.000 de lei. Print

Șoferul care a murit în accidentul grav din Capitală era soțul femeii stropite cu benzină în Parlament / El era angajat SPP

HotNews acum 3 ore
Bărbatul care a murit joi dimineața după ce nu a acordat prioritate unui tramvai pe Șoseaua Progresul din București era soțul femeii care a fost stropită cu benzină de bărbatul care a dat foc, marți, unei încăperi din Palatul Parlamentului, scrie ob

Fostul şef al Statului Major al Republicii Moldova, Igor Gorgan, pus sub învinuire pentru spionaj în favoarea Rusiei

Adevarul acum 40 minute
Fostul șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale, Igor Gorgan, a fost pus sub învinuire în dosarul cu privire la pretinsele acțiuni de spionaj în interesul Rusiei, conform Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Specia

Soțul celei mai bogate femei din Rusia a fost reținut. Ce legătură are bărbatul cu atacul armat de lângă Kremlin

Ziare.com acum 2 ore
Soţul celei mai bogate femei din Rusia a fost arestat la data de 19 septembrie 2024 și este acuzat de crimă. Suspectul se numește Vladislav Bakalciuk, a anunțat agenția Reuters citată de Agerpres. Vladislav Bakalciuk, soţul celei mai bogate femei di

Helmut Duckadam a fost dus de urgență la Spitalul Universitar și operat pe cord deschis

Libertatea acum 5 ore
Helmut Duckadam, în vârstă de 65 de ani, a ajuns joi, 19 septembrie, la Spitalul Universitar, unde are programată o operație pe cord deschis, informează Gazeta Sporturilor.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la OCDE: România îşi reafirmă angajamentul de a juca un rol central în tranziţia energetică europeană prin iniţierea şi promovarea proiectelor de extindere a capacităţilor nucleare

News.ro acum 2 ore
Ministrul Energiei, Sebatian Burduja, a reprezentat România în cadrul evenimentului „Roadmaps to New Nuclear 2024” la sediul OCDE din Paris, evenimentul anual al Agenţiei pentru Energie Atomică (NEA), care reuneşte lideri mondiali din domeniul energ

Vremea

București
acum

16°
joi

15°/18°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

16°/27°
Iasi
acum

19°
joi

14°/21°
vin.

10°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
Constanta
acum

19°
joi

16°/21°
vin.

18°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

11°/17°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
Timisoara
acum

23°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°