Rezultatele foarte bune obţinute de organizaţia PSD Olt la alegerile locale, din vară, şi la parlamentarele de pe 9 decembrie, va duce la impunera mai multor reprezentanţi ai judeţului în structurile guvernamentale. Preşdintele CJ, Paul Stănescu, spune că aceşita vor ajuta atragerea investiţiile în judeţ.
Paul Stănescu, preşedintele PSD Olt şi al CJ, a declarat că, urmare a faptului că organizaţia judeţeană a reuşit închiderea tuturor celor zece colegii, în anumite posturi din viitorul guvern vor fi numiţi şi reprezentanţi ai Oltului.
„La nivel central, vom cere şi noi anumite posturi pentru că am avut un rezultat bun. Sigur că vom cere anumite lucuri. În primul rând, trebuie să avem oameni foarte bine pregătiţi, iar în acest context, vom încerca să avem la Bucureşti, în structurile centrale, cât de mulţi oameni din judeţ putem, ca să ajute Oltul”, a spus Stănescu.
El a dat asigurări că toate investiţiile promise în campania electorală vor fi realizate, în următorii patru ani. Cap de afiş va fi construcţia unui drum în regim de autostradă care să treacă prin judeţul Olt.
„Toate proiectele care sunt discutate în ceea ce priveşte Autostrada Sudului arată că va trece prin judeţul Olt. Eu cred că cel puţin un drum expres sau o autostradă de la Craiova, prin Balş şi Slatina, şi până la Piteşti se va face. Nu costă foarte mult. Este vorba de 96 de kilometri, iar la relieful pe care îl avem noi în zonă, nu poate să fie un preţ mai mare de cinci milioane de euro pe kilometru. Aşadar discutăm de cel mult 500 de milioane de euro. Se va găsi o finanţare, fie că vorbim de bugetul de stat, fonduri europene sau în parteneriat public privat”, a mai declarat şeful forului judeţean.