Detaşat, mai întâi, în judeţul Călăraşi, iar apoi suspendat din funcţie, Ioan Bujiţă s-a întors pe cel mai înalt scaun al directorul Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Sălaj. “Am contestat decizia Ministerului Agriculturii prin care am fost suspendat din funcţie şi am câştigat”, ne-a declarat directorul.
Reamintim că la finalul lunii septembrie a acestui an, Ministerul Agriculturii a decis detaşarea mai multor şefi de direcţii agricole din ţară, printre care şi Bujiţă, pe o perioadă de patru luni. Acesta ar fi trebuit să ajungă la Călăraşi, postul său urmând să fie preluat de Gheorghe Nistor, omologul lui Bujiţă de la Teleorman. Din cauza unor probleme de sănătate, sălăjeanul nu a mai ajuns la Călăraşi, însă mai marii din Minister i-au transmis un ordin de suspendare din funcţie. Bujiţă a contestat cu succes acest ordin
Ioan Bujiţă este director executiv al DAJ Sălaj din 2005, excepţie făcând intervalul aprilie 2009-iunie 2010, când acesta a ocupat funcţia de director adjunct.
Detaşat, mai întâi, în judeţul Călăraşi, iar apoi suspendat din funcţie, Ioan Bujiţă s-a întors pe cel mai înalt scaun al directorul Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Sălaj. “Am contestat decizia Ministerului Agriculturii prin care am fost suspendat din funcţie şi am câştigat”, ne-a declarat directorul.
Reamintim că la finalul lunii septembrie a acestui an, Ministerul Agriculturii a decis detaşarea mai multor şefi de direcţii agricole din ţară, printre care şi Bujiţă, pe o perioadă de patru luni. Acesta ar fi trebuit să ajungă la Călăraşi, postul său urmând să fie preluat de Gheorghe Nistor, omologul lui Bujiţă de la Teleorman. Din cauza unor probleme de sănătate, sălăjeanul nu a mai ajuns la Călăraşi, însă mai marii din Minister i-au transmis un ordin de suspendare din funcţie. Bujiţă a contestat cu succes acest ordin
Ioan Bujiţă este director executiv al DAJ Sălaj