Scena a duduit de jocul mascaţilor, al urşilor şi al caprelor, prezentate de artişti din toată ţara n Marele trofeu, în valoare de 2500 de lei, a mers la Arad, la Junii Crişului. Cu această ocazie, municipalitatea a premiat şi cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie.
Festivalul Concurs Naţional de Datini şi Obiceiuri de Iarnă care a avut loc sâmbătă seara, la Sala Balada din Focşani, a reunit pe scenă ansambluri folclorice din mai multe judeţe ale ţării, care au reînviat tradiţiile româneşti, din preajma Crăciunului şi a Anului Nou. Îmbrăcaţi în superbe costume populare tradiţionale, fiecare ansamblu sau grup de colindători a adus o bucăţică din tradiţiile populare de Crăciun din zona pe care au reprezentat-o. Din Arad, Maramureş, Suceava, Tulcea colindătorii au venit cu Dansul Ursului, al Caprei, cu Mascaţii sau cu mi-nunate colinde, care se cântă doar în zonele din care au poposit colindătorii.
Artiştii au făcut să răsune Sala Balada de superbe colinde şi să duduie podeaua de dansurile mascaţilor, de jocul ursului sau al caprei. Gazda Festivalului concurs a fost Maria Costin Murgoci, directorul artistic al Ansamblului Folcloric Ţara Vrancei.
Primul care a deschis spectacolul a fost Grupul Folcloric Liliacul, format din 16 copii care au venit de la 600 de kilometri distanţă, din judeţul Mehedinţi. „Suntem grupul folcloric Liliacul de la Liceul Tehnologic Constantin Brâncoveanu, din Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi. Venim de la peste 600 de kilometri distanţă, din dragoste pentru folclor şi pentru datinile şi obiceiurile strămoşeşti. De aceea, noi prezentăm în această seară câteva colinde şi obiceiuri din zona de nord a Mehedinţiului, însoţite de obiceiul colindeţul cum se spune laic la mine în comună, obicei care se practică în Ajunul Cră-ciunului. Copiii vin în alai, primesc din poartă în poartă câte un col