Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Casa Iris, ocupată la capacitate maximă

Publicat in Impact in Gorj, luni 17 decembrie 2012 ·

Peste capacitate. Aşa funcţionează Casa Iris, adăpostul pentru persoanele fără un acoperiş deasupra capului. Situaţia este înregistrată în ultimele zile, când gerul năprasnic i-a determinat pe mulţi dintre oamenii străzii să ceară ajutorul celor de la Casa Iris.

În ultimele zile temperaturile au fost tot mai scăzute, aşa că oamenii care până ieri dormeau fie prin gară, fie pe străzi au cerut sprijinul reprezentanţilor de la Casa Iris, unde au găsit de altfel un loc încălzit şi un pat în care să se odihnească: ,,Am venit de la Turceni și pentru că s-a făcut foarte frig și nu mai puteam dormi pe stradă am ajuns aici. E cald și am un pat curat. Am 35 de ani și am rămas pe drumuri, din acest motiv am ajuns aici. Eu am crescut în Casa de Copii și nu am nimic pe lumea asta. Am găsit aici un loc în care să mă adăpostesc de frig”, a spus unul dintre bărbații cazați la Casa Iris de câteva zile din cauza gerului care s-a făcut simțit în ultimele zile ale săptămânii trecute. Adăpostul funcţionează cu un om în plus peste medie, însă, mai pot fi cazaţi şi alţi oameni, care nu au o locuinţă. Pentru a asigura confortul, reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu vor pune la dispoziţie paturi pliante. ,,În acest moment adăpostul este plin, însă, dacă va fi nevoie, ca și în alți ani vom pune la dispoziție paturi pliante, și nu vom lăsa pe nimeni să înghețe de frig în stradă”, a declarat Ramona Evulescu. Poliţiştii din cadrul Poliţiei Locale Târgu-Jiu vor începe în aceste zile rondul obişnuit deja prin gară, sau alte locuri în care oamenii străzii se ascund: ,,Poliția Locală efectuează acțiuni prin gară și pe străzi pentru identificarea persoanelor fără adăpost și cei care sunt identificați din alte zone ale țării vor fi direcționați cu ajutorul Poliției TF către localitatea de domiciliu, iar cei care sunt din județ și nu au o locuință, vor fi cazați la adăpostul de la Casa Iris”, a

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Israelul şi Hamasul ajung la un acord de încetarea focului în Războiul din Fâşia Gaza şi eliberarea ostaticilor

News.ro acum o ora
Israelul şi Hamasul au ajuns la un acord de încetarea focului în Războiul din Fâşia Gaza, declară o sursă apropiată negocierilor AFP, iar gruparea armată palestiniană Jihadul Islamic anunţă la rândul ei un acord, după 15 luni de conflict armat sânge

Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe în legătură cu intenția MVM Grup de a achiziționa E.ON Energie România

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Energiei anunță că a sesizat Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacția prin care MVM Zrt. (Magyar Villamos Művek Zártkörűen Működő Részvénytársaság) (MVM Group), companie de stat ungară, int

MAE: 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, evacuaţi de urgenţă la Bucureşti, alături de 35 de membri de familie/ Cinci dintre ei vor rămâne în spitale din Capitală, restul fiind transportaţi în alte ţări

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că România a participat, miercuri, la evacuarea medicală de urgenţă a 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, împreună cu 35 de membri ai familiilor acestora. Pacienţii au fost aduşi la Bucureşti, de unde

Ion Iliescu şi Petre Roman, urmăriţi penal în Dosarul Mineriadei, pentru infracţiuni contra umanităţii / ”Au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei” / 4 persoane au fost ucise, 2 violate, peste 1.300 rănite

News.ro acum 6 ore
Parchetul General anunţă, miercuri, că s-a dispus urmărirea penală a lui Ion Iliescu, fost preşedinte al României, şi a lui Petre Roman, fost premier, în Dosarul Mineriadei, fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii. Cei doi ”au lansat o politi

Puiu Popoviciu, achitat în dosarul Ferma Băneasa! Decizia Instanței Supreme, definitivă

Ziua Constanta acum 2 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anulat definitiv, miercuri, condamnarea de 7 ani închisoare primită în anul 2017 de Gabriel Puiu Popoviciu și a dispus achitarea omului de afaceri pentru fapte de corupție în legătură cu asocierea firmei

Trump anunţă un acord între Israel şi Hamas în vederea unei încetări a focului în Războiul din Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Israelul şi Hamasul au încheiat miercuri un acord în vederea unei încetări a focului în Războiul din Fâşia Gaza şi eliberarea ostaticilor, la 15 luni de la începutul conflictului, anunţă surse concordante şi Donald Trump, relatează AFP. Mişcarea isl

Președintele României, Klaus Iohannis – „Ziua Culturii Naționale ne găsește într-un moment de răscruce pentru viitorul României”

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 15 ianuarie 2025, un mesaj cu prilejul Zilei Culturii Naționale. Iată mesajul transmis integral: „Celebrăm, astăzi, 175 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. În semn de profundă re

Premierul Poloniei acuză Rusia că a plănuit acte de terorism asupra unor companii aeriene din întreaga lume

Mediafax acum 2 ore
„Nu pot decât să confirm că Rusia a planificat acte de terorism aerian, nu doar împotriva Poloniei, ci asupra unor companii aeriene din întreaga lume”, a declarat Tusk în timpul unei întâlniri cu Volodimir Zelenski, potrivit Politico. New York Times

Rusia şi Ucraina au făcut un nou schimb de prizonieri de război

HotNews acum 4 ore
Rusia şi Ucraina au făcut un nou schimb de prizonieri de război, eliberând fiecare câte 25 de persoane, în urma negocierilor mediate de Emiratele Arabe Unite, relatează Reuters. „Aceştia sunt militarii şi civilii noştri”, a scris preşedintele ucrain

Şapte maşini, implicate într-un accident rutier pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti/ Două maşini s-au răsturnat, iar două persoane sunt rănite/ Trafic rutier restricţionat pe o bandă

News.ro acum 4 ore
Şapte maşini au fost implicate într-un accident rutier petrecut, miercuri după-amiază, pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, pe sensul spre Bucureşti, în dreptul localităţii Olteni, judeţul Dâmboviţa, Două maşini s-au răsturnat, una în afara carosabil

Vremea

București
acum

-0°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
Iasi
acum

-2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/4°
vin.

0°/6°
sâm.

1°/8°
Constanta
acum

mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/8°
Cluj-Napoca
acum

-6°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-3°
mie.

-3°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°