Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cosmar (foto)

Publicat in Vremea Noua, luni 17 decembrie 2012 ·

Captivi sub nãmeti!

LA LIMITÃ O luptã inegalã cu natura dezlãntuitã s-a dus, ieri dimineatã, pe drumul national care leagã Vasluiul de Iasi. Zeci de oameni au rãmas blocati în mapini, pe DN 24, iar salvatorii au ajuns cu greu la ei. Viscolul a troienit soseaua, iar utilajele n-au mai fãcut fatã. Au fost mobilizati pompieri, jandarmi, militari de la Unitatea Militarã Husi, dar si membrii Clublui „All for road” din oras. Abia dupã prânz, sinistratii au scãpat din infernul alb. Între timp, în judet, ambulantele au fost solicitate la maxim, iar în unele cazuri, pacientii au fost scosi din troiene cu masinile de teren. Supãrat cã situatia la nivel de judet a scãpat de sub control, ministrul Dusa l-a pus la punct, în videoconferintã, pe prefectul Radu Renga.

Zeci de oameni au rãmas captivi în infernul alb, la granita dintre judetele Vaslui si Iasi. Masinile lor au întepenit ore întregi pe sosea, dupã ce vântul care sufla cu putere a adus zãpada de pe câmp. Soferii au fost biruiti de forta naturii. Pânã si camioanele de la pompieri si jandarmi s-au blocat, iar masinile de teren au ajuns cu greu la locul solicitãrii. Dupã mai bine de patru ore, 22 de oameni au fost salvati din troiene. Ei au fost transportati la primãria Solesti, unde s-au încãlzit si au primit ceai cald. Si drumul national care leagã Vasluiul de Bacãu a fost închis. Toatã ziua, ambulantele au ajuns cu dificultate la solicitãri. Pacientii si echipajele medicale au rãzbit prin troiene cu masini de teren. „E nenorocire! Nu se poate asa ceva! Dacã stiam cã e drumul aât de rãu, nu plecam din Vaslui. Nu am fost anuntati la timp. Sunt multe masini blocate, mai mult de zece masini. Sunt oameni înghetati de frig, care stau de câteva ore în masini”, spuneau soferii. Unii au încercat sã înfrunte vitregia naturii si s-au aventurat nebuneste pe drumul cãtre Codãesti. E vorba de soferul unui microbuz

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 27 minute
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

UPDATE - FCSB se opreşte în optimile Ligii Europa. Echipa bucureşteană nu a avut puterea să treacă de Olympique Lyon, care s-a impus cu 7-1 la general

News.ro acum 7 ore
Formaţia FCSB a fost eliminată, joi seară, de Olympique Lyon, în optimile de finală ale Ligii Europa. După ce s-au impus în turul disputat la Bucureşti cu 3-1, la Lyon francezii au câştigat şi mai categoric, cu 4-0, astflel că s-au calificat în sfer

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 7 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 12 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 11 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 13 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

SUA: Un judecător dispune reangajarea a mii de bugetari concediați de Administrația Trump

HotNews acum 10 ore
Un judecător din statul american California a emis joi o hotărâre prin care obligă șase agenții federale să reangajeze mii de funcționari recent concediați în cadrul măsurilor noului președinte Donald Trump de restructurare a aparatului bugetar, tra

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

8°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

8°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°