Cele mai bune rezultate obținute de elevii și profesorii nemțeni în domeniul chimiei, de la premii la olimpiade și concursuri școlare la comunicări publicate în reviste de specialitate, vor fi reunite într-o publicație ce va fi prezentată în luna aprilie, când județul Neamț va găzdui elita chimiștilor din țară, participanții la olimpiada națională de chimie.
“A devenit o obișnuință ca, la fiecare ediție a olimpiadei naționale de chimie, organizatorii să se prezinte cu cele mai bune rezultate obținute de-a lungul timpului în acest domeniu. Spre bucuria noastră, avem la chimie resurse valoroase, elevi și profesori foarte buni. Vrem să realizăm o publicație de excepție, în care să ne prezentăm reușitele, cu fotografii ale elevilor, chiar dacă aceștia au terminat de mult cursurile școlii, cu CV-urile acestora și parcursul lor după încheierea școlii, cu impresii și gânduri ale acestora. Sperăm să reușim să adunăm toate aceste materiale până în luna ianuarie“, a spus inspectorul școlar pentru chimie Ioana Moga Tudoran. La începutul lunii aprilie, în săptămâna de școală “altfel”, județul Neamț va fi gazda olimpiadei naționale de chimie. Sarcina organizării evenimentului a revenit nemțenilor, după ce lotul elevilor din Neamț s-a clasat pe primul loc pe țară la ediția de anul trecut a olimpiadei. “Este o foarte mare responsabilitate pentru noi, și, în același timp, o onoare“, a spus inspectorul Ioana Moga Tudoran.
Cele mai bune rezultate obținute de elevii și profesorii nemțeni în domeniul chimiei, de la premii la olimpiade și concursuri școlare la comunicări publicate în reviste de specialitate, vor fi reunite într-o publicație ce va fi prezentată în luna aprilie, când județul Neamț va găzdui elita chimiștilor din țară, participanții la olimpiada națională de chimie.
“A devenit o obișnuință ca, la fiecare ediție a olimpiadei națion