Grupul auto german Volkswagen AG a anunţat vineri că în primele luni ale acestui an a vândut mai multe autovehicule decât în întreaga perioadă a anului trecut, în condiţiile în care progresele realizate pe pieţele din America de Nord şi Asia au compensat scăderile înregistrate în Europa Occidentală, transmite AP.
Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, precum producătorii de automobile VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi producătorii de camioane MAN şi Scania.
Grupul Volkswagen (cel mai mare constructor auto din Europa) a precizat că în perioada ianuarie-noiembrie 2012 a vândut un număr de 8,29 milioane autovehicule, în creştere cu 10,4% comparativ cu perioada similară a anului trecut şi cu 8,6% mai mult decât cele 8,16 milioane unităţi vândute în întregul an 2011. În timp ce vânzările pe piaţa din Europa Occidentală au scăzut cu 6%, pe piaţa din America de Nord vânzările grupului Volkswagen au crescut cu 26,1% iar în Asia-Pacific au crescut cu 19,5%.
Cu toate acestea, Volkswagen ‘se pregăteşte pentru un an 2013 foarte dificil, având în vedere continuarea situaţiei dificile de pe unele pieţe europene’, a declarat directorul de vânzări de la Volkswagen, Christian Klingler.
Mai mult pe Economica.net
Grupul auto german Volkswagen AG a anunţat vineri că în primele luni ale acestui an a vândut mai multe autovehicule decât în întreaga perioadă a anului trecut, în condiţiile în care progresele realizate pe pieţele din America de Nord şi Asia au compensat scăderile înregistrate în Europa Occidentală, transmite AP.
Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, precum producătorii de automobile VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi producătorii de camioane MAN şi Scania.
Grupul Volkswagen (cel mai mare constructor auto din Europa) a precizat că în perioada ianuarie-noiemb