Anunţ surpriză al fostului contracandidat pe care Victor Ponta l-a avut pe Colegiul 6 Târgu Jiu, Dan Diaconescu făcând cunoscut la sfârşitul săptămânii trecute că vrea să demisioneze din partidul pe care l-a creat şi care îi poartă numele.
Realizatorul tv spune că eşecul pe care l-a suferit în alegerile de pe 9 decembrie nu poate să aibă altă consecinţă decât plecarea sa din partid, deşi, cel puţin la Gorj, partidul său a avut de câştigat 20 de procente prin candidatura sa pe Colegiul 6. Partidul Poporului – Dan Diaconescu a câştigat trei mandate de parlamentari la nivel de judeţ, unul dintre aceştia, senatorul Tudor Barbu, urmând să fie de acum încolo liderul parlamentarilor PP-DD la Senat.
Ceilalţi doi aleşi ai filialei judeţene, deputaţii Niculina Mocioi şi Răzvan Rotaru, au participat în week-end la o întâlnire organizată la Braşov de către partid cu toţi parlamentarii din ţară ai PP-DD, Dan Diaconescu fiind şi el prezent. Mocioi spune că la întâlnirea respectivă Diaconescu nu a pomenit nimic despre vreo retragere a sa din partid, o declaraţie în acest sens fiind făcută la finalul întâlnirii cu proaspeţii parlamentari ai PP-DD. „Domnul Dan”, cum i se spunea în campanie, a declarat cu această ocazie că vrea să revină la emisiunile sale de la televizor, asta deşi el nu a lipsit de pe micile ecrane nici în perioada campaniei electorale.
DD va rămâne „un biet ziarist”
Dan Diaconescu le-a vorbit jurnaliştilor după ce s-a prezentat ca fiind un "biet ziarist fără nicio legătură cu conducerea partidului", el precizând, pentru cei care nu ştiau, că "preşedinte este doamna Man, eu sunt doar un simplu membru care va demisiona din partid în cel mai scurt timp, pentru a-mi putea relua emisiunea de televiziune".
Până să-şi dea demisia, liderul PP-DD va merge azi la Cotroceni la consultările organizate de preşedintele Traian Băsescu pentru nomin