Pentru kazahi, lumea inseamna stepa. Milioane de kilometri patrati de pamanturi batute de vanturi reci, in care viata a fost dintotdeauna o lupta. O legenda a stepei spune ca lumea exista in jurul Copacului Vietii, un plop foarte inalt numit Bayterek, in varful caruia o pasare maiastra numita Samruk isi face cuibul. In fiecare an, Samruk lasa in cuib un ou din aur, soarele care da viata pamantului, si il apara de balaurul Aydahar, care sta flamand la radacinile plopului, in asteptarea unei clipe in care sa poata inghiti Lumina si sa aduca universul in Intuneric.
Povestea pasarii Samruk si a balaurului Aydahar este povestea kazahilor. In mijlocul unuia dintre cele mai dure pamanturi din lume, un popor a demonstrat ca nimic nu poate sta in fata vointei omului. Nici frigul, nici distantele de mii de kilometri, nici macar marele imperiu care a fost Uniunea Sovietica. La 16 decembrie 1991, Kazakhstanul a redevenit, dupa cateva secole de dominatie ruseasca, o tara independenta, cu o traiectorie proprie, bazata pe propriile valori si pe o istorie bogata, dar cu legaturi stranse cu vecinii sai. Secesiunea de URSS nu a fost una marcata de resentimente, ci o despartire amiabila intre doua state care stiu ca vecinatatea transcende diferentele de moment si ca drumurile lor, chiar daca diferite, se vor intretaia in viitor.
Unul dintre primele eforturi ale noului stat Kazah, extrem de bogat in resurse naturale, a fost sa isi reafirme radacinile prin mutarea capitalei de la Alma-Ata, in sud, la Astana, un mic oras din nordul tarii. In limba kazaha, Astana inseamna capitala, dar originea cuvantului este mult mai veche. In limba persana, cuvantul astane inseamna “capitala regala” sau “oras al unui altar sfant”.
Bayterek, Astana. Foto: Martin Solli / FlickrCC
In ciuda dificultatilor impuse de mediul extrem in care este situata capit