Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moduri în care scapi de burtă fără să mergi la sală

Publicat in Ora de Iasi, duminică 16 decembrie 2012 ·

Cine nu-si doreste un abdomen plat fara pic de grasime asa cum vedem in reclame? Insa doar gandul de a renunta la mancarea favorita sau de a merge la sala ne facem sa inghitim in sec si sa trecem la un alt canal unde nu mai apar dive cu talie de viespe sau barbati cu “pătrăţele” pe abdomen. Există însă câteva modalităţi în care putem scăpa de burtă fără prea mare efort.

Nu toata lumea este atat de norocoasa incat sa aiba un corp de vis, ne spunem in gand cu naduf. Bineinteles ca ne mintim singuri, in general felul in care aratam este exact efectul actiunilor noastre din trecut, insa e mai usor sa dam vina pe altcineva, decat sa facem schimbarile necesare ca sa ne ajute sa ajungem acolo unde ne dorim.

Iata cateva cai pe care chiar si cei mai comozi dintre oameni le pot urma pentru a ajunge sa aiba talia visata.

1. Stai in pozitie de drepti. Astfel, poti da impresia ca esti cu cel putin 2,5 kg mai slab(a) decat in realitate. O spune Deborah L. Mullen, specialist in educatie fizica si sport. Usor de zis greu de facut. Cum s-ar putea transforma o actiune singulara intr-un obicei pe termen lung? Rapunsul este: pilates.

Potrivit unui studiu intins pe o perioada de 6 luni, pe un esantion de 18 persoane care prezentau probleme cu spatele, Pilates-ul s-a dovedit a fi cea mai usoara metoda de a imbunatati postura practicantilor si intari atat muschii abdominali cat si pe cei ai spatelui inferior. Jessica Cassity, intructor de fitness, dezvaluie doua exercitii foarte usoare pe care le puteti face fara ca macar sa va dati jos din pat care insa vor avea efecte fantastice asupra taliei voastre.

a. Sugeti burta. Intinsi pe spate sugeti incet burta. Apasati cu mainile pentru a fi siguri ca ati expirat tot aerul din burta. Dupa care inspirati usor. Repetati de 10 ori.

b. Din sezut cu picioarele indoite. Intindeti-va usor pana atingeti cu pieptul g

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bacalaureat 2024 Subiectele la proba scrisă la limba română și baremul de corectare, publicate astăzi!

Ziua Constanta acum 18 minute
Probele scrise de la Bacalaureat 2024 încep astăzi, 1 iulie, cu examenul la Limba română, potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației. Subiectele la Limba română de la Bac 2024 vor fi publicate în secțiunea specială de pe edu.ro, unde va

Români aflați în pericol în Turcia, din cauza incendiilor. Se fac evacuări din hoteluri

Ziua Constanta acum o ora
Situație tensionată în Grecia și Turcia, unde incendiile de vegetație au pus în pericol siguranța turiștilor, inclusiv a unor cetățeni români aflați în vacanță. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, prin intermediul misiunilor diplomati

Cinci persoane, dintre care doi copii, au murit într-un accident, după ce un autoturism s-a ciocnit cu o cisternă

Ziare.com acum o ora
Luni dimineață, un accident rutier tragic a avut loc în localitatea Cumpărătura, comuna Bosanci, județul Suceava, soldat cu moartea a cinci persoane, dintre care doi copii. Incidentul s-a produs în urma coliziunii violente dintre o cisternă și un au

Accident grav în Suceava. Cinci morţi după ce o cisternă şi un autoturism s-au ciocnit

Mediafax acum 2 ore
Grav accident rutier în localitatea suceveană Cumpărătura, luni dimineaţă. Accidentul s-a produs între o cisternă şi un autoturism care tracta o platformă cu un alt vehicul. În urma impactului violent, cinci persoane au murit, între care şi doi copi

Apple va implementa inteligenţă artificială pe casca Vision Pro

News.ro acum o ora
Casca de realitate virtuală Vision Pro va beneficia, la un moment dat, de funcţii similare de inteligenţă artificială precum cele pe care compania le va adăuga anul acesta pe iPhone şi alte produse. Apple lucrează să implementeze funcţiile de inteli

Cod galben de caniculă în Banat, urmat de o nouă avertizare de instabilitate atmosferică

Press Alert acum 9 minute
România se confruntă cu vremea extremă în următoarele zile, conform avertizărilor emise luni de meteorologi. O mare parte a țării este sub cod galben de caniculă, cu temperaturi ce vor atinge 35-37 de grade Celsius. De luni seara, în Banat, Oltenia

Emilia Șercan îl acuză pe Mircea Geoană că și-a plagiat teza de doctorat, după operele a doi președinți americani

Ziare.com acum 2 ore
Mircea Geoană, actual secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, este acuzat de plagiat în teza sa de doctorat susținută în 2005 la Academia de Studii Economice (ASE). Emilia Șercan a publicat o inves

Descoperire macabră la stână. Un bărbat a murit după ce ar fi fost mâncat de câini

Adevarul acum 3 ore
Cadavrul unui bărbat a fost găsit la o stână din județul Neamț. Din primele verificări, acesta a murit după ce a fost atacat de mai mulți câini.

Premierul Marcel Ciolacu are consultări, luni şi marţi, cu partidele politice pentru finalizarea calendarului electoral al alegerilor prezidenţiale şi parlamentare

News.ro acum 4 ore
Guvernul a anunţat programul consultărilor cu partidele politice ale premierului Marcel Ciolacu, luni la Palatul Victori,a pentru a finaliza calendarul electoral al alegerilor prezidenţiale şi parlamentare. Primii cu care se va vedea şeful Executivu

Alertă în bazele militare americane din UE, inclusiv din România. Risc ridicat de atac terorist

Ziare.com acum 10 ore
Este alertă în bazele militare SUA de pe teritoriul european. Comandamentul European al SUA din Stuttgart a emis duminică, 30 iunie, o alertă pentru ridicarea nivelului de protecție a forței în rândul mai multor baze din Europa în care activează mil

Vremea

București
acum

29°
lun.

21°/37°
mar.

20°/38°
mie.

18°/30°
joi

17°/32°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/35°
mar.

18°/31°
mie.

15°/20°
joi

14°/25°
Constanta
acum

27°
lun.

20°/28°
mar.

22°/29°
mie.

21°/27°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

20°/31°
mar.

17°/21°
mie.

15°/17°
joi

14°/22°
Timisoara
acum

28°
lun.

22°/34°
mar.

18°/23°
mie.

16°/25°
joi

15°/27°