Oamenii legii au făcut mai multe recomandări şoferilor, în condiţiile apariţiei, pe drumuri, a zăpezii, gheţii şi viscolului.
Poliţiştii le cer conducătorilor auto să respecte cu maximă stricteţe regulile de circulaţie şi să circule cu viteză adaptată la condiţiile meteo-rutiere.
Mai mult, şoferii trebuie să aibă în vedere următoarele: dotarea autovehiculelor cu anvelope pentru sezonul rece; informarea asupra condiţiilor de deplasare pe traseul ales, precum şi despre condiţiile meteo rutiere prognozate pentru zona tranzitată; evitarea acţionării bruşte a mecanismului de direcţie şi a sistemului de frânare al autovehiculului; echiparea autoturismului cu lopată, perie sau mătură, racletă, sac cu sare sau nisip şi lanţuri; păstrarea unei distanţe mai mari faţă de autovehiculele care circulă în faţă.
De asemenea, când plec la drum, conducătorii auto trebuie să-şi asigure o rezervă de combustibil, apă, hrană, haine groase, pături, medicamente, dar şi un telefon mobil pe care să-l folosească în caz de urgenţă. În această perioadă, este recomandată utilizarea luminilor de întâlnire şi pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri şi a celor de ceaţă în cazul apariţiei acestui fenomen.