Campioana României la volei masculin, CS Remat Zalău, a încheiat prima parte a sezonului regulat al diviziei A1 cu o victorie scurtă, scor 3-0, pe seturi 25:20, 25:17, 25:20, în faţa echipei CSA Steaua Bucureşti.
În ultima etapă a turului, campionii nu au întâmpinat prea multe probleme din partea echipei bucureştene. Steliştii au sosit la Zalău cu doar zece jucători şi nu au reuşit să se ridice decât rareori la nivelul grupării de la poalele Meseşului.
Duelul dintre cele două echipe a fost tranşat de zălăuani în 67 de minute. Revenirea lui Peter Nagy în sextetul de bază s-a făcut simţită încă din startul partidei. Campionii nu le-au dat prea multe şanse steliştilor şi chiar dacă pe parcursul setului inaugural s-a înregistrat de două ori egalitate pe tabela de scor (11:11, respectiv 16:16), elevii lui Mariusz Sordyl şi Ovidiu Macarie şi-au trecut în cont primul act după 24 de minute de joc, cu scorul de 25:20.
Adus în România pentru prima dată de echipa Remat, sârbul Rade Dacovic a făcut primul punct al celui de-al doilea parţial şi Steaua s-a aflat pentru prima dată în avantaj în confruntarea de sâmbătă. Fabian Birău a egalat, 1:1, după care campionii nu au mai avut milă de adversar şi au încheiat repede actul, pe care l-au câştigat, cu scorul de 25:17, în 20 de minute.
Setul 3 a fost cel mai echilibrat. Pe fondul unei relaxări a zălăuanilor, pe parcursul parţialului cu numărul trei s-au înregistrat cela mai multe egalităţi, 9. De asemenea, pe parcursul actului 3, jucătorii echipei Steaua l-au forţat pe Sordyl să solicite în două rânduri time out pentru a-şi sfătui jucătorii, care au fost de mai multe ori conduşi pe tabela de scor. În cele din urmă, setul a fost câştigat cu o diferenţă de cinci lungimi, 25:20, şi CS Remat Zalău a mai obţinut astfel încă 3 puncte, şi urcând în clasament pe poziţia a VI-a, în urma nou promovatei CS Phoenix