“Futbolinul” a fost zămislit într-un spital iberic, în timpul Războiului Civil. Primul sistem a fost un 1-3-3-4, întîia minge, una din plută de dopuri
Tot ce-şi amintea era că nu-şi mai amintea nimic. Sirena de atac aerian iminent sunase, n-apucase să coboare-n beci şi…i se păruse, pentru cîteva clipe, că schimbase două vorbe cu Sfîntul Petru.
Cînd se trezise, cineva îi făcuse un rezumat. “Alejandro, te afli aici, în spitalul Mănăstirii Montserrat, pentru că ai stat sub dărîmături două zile, mai mult mort decît viu. Madridul a fost bombardat, te-au găsit fără suflare. Ai fost dus la Valencia, la un spital, dar acolo au spus ca nu prea au ce să-ţi mai facă. Te-au adus la noi, la Mănăstire. Cu rugi, cu speranţe şi mîngîiere îţi poţi reveni”. Alejandro, da, Alejandro, el era. Alejandro Campos Ramirez, născut pe undeva prin La Coruna. Ajunsese la Madrid să studieze. Atunci a venit Războiul Civil. Bombardamentele…
E iarna lui 1936. În stînga are doi răniţi. În dreapta, trei. Tuturor li s-a spus că vor scăpa, dar că recuperarea durează. Se plictisesc de moarte. Aude nonstop: “Ce fotbal am mai juca!”. Da, chiar aşa, de ce n-ar alerga mingea? Unde, într-un loc plin de maici şi evlavie, printre munţi, iarna? Da!
O idee şi un “Geppetto”
Alejandro ia creionul. Face schiţe pe patul de spital. Desenează. Trimite vorbă unui prieten, un basc, Paco Javier Altuna, dulgher, maestru pe lemn, să-i facă o masă. Omul îi răspunde că e nebun, afară-i război, iar el vrea teren “cu patru picioare” pentru jucat fotbal? Îl ştie însă de ceva vreme, nu-l poate lăsa…
Aşa apare futbolinul. Joculeţul acela cu omuleţi de lemn pe care toată lumea l-a “accesat” măcat o singură dat-n viaţă. Sînt aşezaţi pe un fel de şină şi lovesc doar cu piciorul drept. Sistemul e 1-3-3-4. Merge la simplu şi la dublu. “Fotbaliştii” sînt din lemn de cimişir, mingea, din dopuri de pl
