Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suferintele sportului romanesc

Publicat in Ziare.com, duminică 16 decembrie 2012 ·

Candva, un hit al celebrei formatii EL&P facea furori in topurile de specialitate. Se numea "Blestemul babei Yaga" (The Curse of Baba Yaga). Pesemne ca o asemenea ocara cu efect a fost lansata peste tara odata cu eliminarea fizica a titularei cabinetului 2, de Craciunul lui '89.

Unul din domeniile decazute din drepturile obligatorii ale unei societati sanatoase este sportul sau, ma rog, educatia fizica, asa cum i se mai spunea. Acea "Daciada" de tip intrecere comsomolista adoptata de la Rasarit avea totusi un rol benefic, trebuie sa recunoastem.

Ne place sau nu, pepiniera atat de necesara performantei exista si dadea roade. Pe podiumurile de premiere ale diferitelor competitii internationale urca un numar de sportivi romani net superior celui prezent. Fireste, nu am reusit sa ne impunem nici atunci, cu exceptiile de rigoare, marilor forte numite SUA, China, URSS, Marea Britanie, RFG etc.

Eram insa acolo, prin apropiere. In unele discipline chiar bine situati: atletism, gimnastica, handbal, box, lupte, canotaj. Dupa amar de vreme, sportul romanesc se afla intr-o continua proba de coborare. Individual si pe echipe. A plecat de undeva, de pe partiile de la Clabucet, si se va impotmoli in nisipul de la Constanta.

Cauzele sunt foarte multe si dificil de combatut. Orele de educatie fizica din scoli si licee au devenit "una" pe saptamana. Si aceea sarita printr-o simpla scutire medicala, ca sa nu faca elevul guturai. S-au infiintat tonetele de mancat pripit (fast food), surse de obezitate cu garantie. Intr-un numar ce-l depaseste pana si pe cel al institutiilor din Educatie.

Centrele de "pitici" si junior au devenit raritati si sunt pe cale de disparitie. Subfinantarea sportului este o ecuatie pe care nimeni nu se imbulzeste s-o rezolve. Iar daca in fruntea ministerului de resort sta cocotat un exemplar ca Monica I

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de ploi torențiale și vijelii. 25 de județe sunt vizate

Wall-Street.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi consistente, descărcări electrice şi vijelii, valabilă până în seara zilei de 30 mai, în 25 de judeţe, precum şi o informare de instabilitate atmosferică în cea ma

Bărbat găsit mort într-un bazin de înot din Timișoara. Poliția a deschis dosar penal

Ziare.com acum o ora
IPJ Timiș a anunțat că un bărbat de 31 de ani a fost găsit decedat marți, 28 mai, într-un bazin de înot din Timișoara. Un echipaj medical a intervenit pentru a-l resuscita, însă medicii au constatat decesul bărbatului. „La data de 28 mai a.c., în ju

Ciolacu anunţă că românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul: măsura e în vigoare

Mediafax acum 3 ore
„Românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul. Măsura convenită la întâlnirea de săptămâna trecută cu preşedintele Erdogan este în vigoare”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. El mulţumeşte autorităţilor turce pentru promptitudine. „Vom continu

Subiectele la Matematică și Științe ale Naturii / Evaluarea Națională clasa a VI-a

HotNews acum o ora
Elevii din clasa a VI-a au susținut miercuri, 29 mai, proba la Matematică și Științe ale Naturii, la Evaluarea Națională clasa a VI-a. Elevii au avut la dispoziție o oră pentru a rezolva exercițiile. Elevi la examenFoto: Inquam Photos / George Călin

Creşte presiunea asupra președintelui Iohannis pentru a se retrage din cursa pentru conducerea NATO. Scenarii la Bruxelles pentru șeful statului

HotNews acum 7 ore
În opinia majorităţii ţărilor NATO, a sosit momentul ca preşedintele României, Klaus Iohannis, să se retragă, după două luni de competiţie pentru funcţia supremă în alianţă, scrie POLITICO, în condiţiile în care joi și vineri, la Praga, miniştrii de

Noua față a conflictului dintre cele două Corei. Kim Jong-un trimite baloane cu gunoi și excremente în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Coreea de Sud şi-a avertizat locuitorii din apropierea graniţei cu Coreea de Nord să fie în alertă după ce în presă au apărut relatări conform cărora au fost detectate peste 100 de baloane care transportau diverse obiecte, inclusiv ceea ce părea a f

Cine este principalul suspect pentru uciderea Raisei, fetița de doi ani din Dolj găsită moartă pe un câmp

HotNews acum o ora
Un adolescent în vârstă de 15 ani, înrudit cu fetița din Dolj găsită moartă pe un câmp, a fost ridicat miercuri de către polițiști, fiind principalul suspect pentru uciderea copilului de doi ani și cinci luni, potrivit unor surse citate de Digi24. M

MAE atenţionează că Norvegia a decis prelungirea controalelor la frontieră până în 11 noiembrie

Mediafax acum 44 minute
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Norvegiei că autorităţile norvegiene extind, până la data de 11 noiembrie 2024, regimul de control la trecerea frontierei interne prin punctele de fronti

Când fac NUNTA Răzvan Simion și Daliana Răducan. ”Am trimis invitațiile”

Gandul acum o ora
Prezentatorul de televiziune Răzvan Simion, în vârstă de 43 de ani, se pregătește de nunta cu Daliana Răducan, în vârstă de 33 de ani. Răzvan Simion este cunoscut din postura de co-prezentator al emisiunii matnale de la Antena 1, alături de Dan Oțil

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Gică Mihali și Claudiu Niculescu sunt invitații lui Cătălin Mureșanu

Gandul acum o ora
Miercuri, 29 mai, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Doi foști mari jucători din istoria clubului din șoseaua Ștefan cel Mare sun

Vremea

București
acum

22°
mie.

12°/23°
joi

14°/25°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

22°
mie.

14°/22°
joi

13°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

23°
mie.

13°/23°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

11°/23°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

26°
mie.

12°/26°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°