Iată o butadă care exprimă sublim ideea de exagerare: Specialistul este acea persoană care ştie din ce în ce mai mult despre ceva din ce în ce mai puţin, ajungând să cunoască totul despre nimic. Mişto, nu? Vă mai spun una şi-apoi ho! Se zice că la Uzinele Mercedes din Germania un meseriaş iese la pensie, după patruzeci de ani de muncă. Felicitări, un plic dolofan, masă festivă, o prezenţă numeroasă. Ce ai lucrat în aceşti patruzeci de ani? este întrebat proaspătul pensionar de către reprezentantul patronatului. Am făcut tapiţeria la bancheta dreaptă spate a maşinii. Foarte frumos! Dar am o întrebare. Ţi-ai fi dorit să fii făcut altceva în toţi aceşti ani, în afară de bancheta dreaptă spate? Da, vine răspunsul bătrânului neamţ: mi-am dorit toată această perioadă ca măcar o dată să fi făcut bancheta dreaptă faţă.
Asta da specialişti!
Mai tânărul meu confrate, Călin Mnerie scria cu amărăciune în această rubrică despre situaţia dezastruoasă în care a ajuns fotbalul la noi. Echipe cu nume grele în sportul rege românesc sunt pe cale să-şi dea ortul popii tocmai pentru că n-au bani. În fotbalul de performanţă se cer bani mulţi, ameţitul de ort fiind un fir de păr în calea vântului, aşa că e dat popii, că lui îi ajunge.
Pe acest fond de colaps naţional, Lady UTA se poartă ca o nobilă scăpătată, administratorii Castelului UTA făcând eforturi financiare supraomeneşti pentru a o ţine vie. Echipa fanion a municipiului nostru, echipă care a făcut cunoscut Aradul în lume mai mult decât un teanc de primari fuduli şi impertinenţi la un loc, ei, bine această echipă trăieşte din amintiri. „Trăieşte“ e mult spus, de fapt agonizează din amintiri. De ani de zile ne amăgim că vom promova, de ani de zile ne alegem doar cu praful de pe tobă. În fiecare an se vorbeşte despre un sponsor serios care va revitaliza arena din Piaţa UTA şi o va pune pe Lady UTA pe jilţul i
