Dan C. Mihăilescu a debutat în clasa a cincea ca şi gazetar la Scânteia Tineretului, iar mic a fost „botos și obez”. Are oroare să se vadă pe sticlă, iar gustul pe care îl aveau Coca Cola şi ţigările Lucky Strike în perioada comunistă îi sunt proaspete în minte.

Deși este apreciat scriitor, gazetar, critic literar, realizator de televiziune, autor a numeroase cărţi, traduceri, premiat de două ori de Uniunea Scriitorilor sau nominalizat la Premiul de critică UNITER, despre Dan C. Mihăilescu publicul nu știe mai nimic.

Realizatorul longevivei emisiuni de la Pro TV, „Omul care a duce cartea” se descrie ca fiind un om al contrastelor, o natură temperamentală, deschisă şi, cu o mare calitate: sinceritatea. “Cioran mi-a zis, prin anii 90: noi aştia care vedem viitorul în negru, vedem lumea ca şi cum este într-un apocalips perpetuu, noi trebuie să fim cei mai vitali, cei mai tari. Putem învăţa să dansăm pe ruine căci nimic nu ne mai miră, nimic nu ne mai sperie. Eu sunt însă un om al contrastelor. Pe de o parte propovăduiesc ca Noica buna resemnare, pe de altă parte un activism turbat, aproape isteric. Deşi sunt în pragul a 60 de ani, încă am o doză de infantilism periculos sau atrăgător, nu ştiu. Dacă vreau să se ştie ceva din firea mea e că nu mint.”

Copilul Dan C. Mihăilescu a fost foarte ascultător. „Mama mi-a spus, pe la 5-6 ani, când eram botos şi obez: tu trebuie să arăţi întotdeauna lumii o faţă de sărbătoare. Asta mi-a rămas în cap. Că atunci când eşti în lume, tu nu trăieşti pentru persoana ta. Tot răul pe care îl ai în tine trebuie să-l alchimizezi cumva şi când ieşi în lume trebuie să ai o faţă de sărbătoare. Asta m-a cam tulburat şi m-a făcut să depind exagerat de ceilalţi. Eu eram un tip retras, un bursuc închis înlăuntrul său. Şi ideea că trebuie să ieşi în lume curat, spălat, vesel m-a obsedat ani şi ani.” Într-un interviu de-o sinceritate dez