Școala “Otilia Cazimir”, din satul Cotu Vameș, adăpostește o colecție muzeală de etnografie. Interesul pentru colecția muzeală de la Cotu Vameș a determinat conducerea școlii să inițieze un proiect de amenajare a unui muzeu în localitatea unde a trăit poeta Otilia Cazimir.
Școala din satul Cotu Vameș, comuna Horia, localitatea nemțeană unde a trăit poeta Alexandra Gavrilescu, sau Otilia Cazimir, cum au numit-o literații vremii, deține în subsolul clădirii o colecție muzeală, singura din zona Roman care poate fi văzută de vizitatori și pe site-ul CIMEC (Institutul de Memorie Culturală).
Colecția muzeală găzduită de școala din satul Cotu Vameș a apărut grație subproiectului “Meșteșuguri, între tradiție și profit”, din cadrul Programului pentru Învățământul Rural. “Regulamentul proiectului prevedea amenajarea unei săli speciale pentru înființarea unui muzeu. Prin intermediul acestui proiect s-a achiziționat o mașină de cusut, cu care au fost confecționate 20 de costume populare pentru băieți și fete. S-a creat, atunci, o atmosferă deosebită. Am început să urzim catrințele împreună cu elevii. Coordonatoarea proiectului a fost învățătoarea Mirela Muraru, cea care s-a ocupat îndeaproape de crearea costumelor populare“, a spus Maria Palade, directoarea Școlii “Otilia Cazimir” din satul Cotu Vameș.
Oamenii din sat au dat o mână de ajutor la reușita proiectului. Au împrumutat școala cu piese vechi din gospodăria populară, de la costume populare, la stative și vârtelnițe.
Proiectul s-a derulat doi ani, timp în care școala a înființat și o formație de dansuri populare, “Coteanca”, câștigătoare a mai multor premii județene și zonale.
Colecție muzeală promovată de CIMEC
După finalizarea proiectului, activitățile în cadrul muzeului școlii au continuat, dar entuziasmul dascălilor a mai scăzut în intensitate. “La prezentarea