Guvernul a aprobat metodologia de organizare şi funcţionare a creşelor şi a unităţilor în care se desfăşoară învăţământul antepreşcolar. Schimbările survin în modalitatea de plată a serviciului de îngrijire a copilului, şi în programul pe care acesta îl are la creşă. Nici părinţii nu sunt uitaţi. Aceştia vor fi consiliaţi în ceea ce priveşte viaţa socială, psihologică, dar şi în educarea copilului şi sănătatea lui.
Părinţii îşi pot însoţi copilul la creşă
Proiectul de hotărâre a fost aprobat zilele acestea de Guvern şi se referă la perioadele şi durata de desfăşurare a activităţilor în creşe, dar şi la taxa pe care părinţii sau aparţinătorii trebuie să o plătească. Noutatea este că, de la intarea în vigoare a legii, creşele vor avea obligaţia să ofere consiliere părinţilor, pentru a-i ajuta să îşi crească copilul cât mai bine.
Potrivit noului act normativ, creşele au obligaţia de a oferi, la nevoie, părinţilor consiliere psihologică, socială şi de sănătate. Aceasta nu este, totuşi, o activitate nouă. Nouă este doar obligativitatea. „Noi, oricum, făceam consilierea aceasta cu fiecare părinte în parte, chiar dacă nu a existat o obligaţie până acum. E foarte important să se discute cu ei, pentru că trebuie să înţeleagă problemele cu care se confruntă copilul. Participarea părintelui în înţelegerea lui este foarte importantă, pentru că nu toţi copiii se adaptează la fel. Unii o fac mai repede, alţii, mai târziu”, spune Simona Stoca, medic coordonator de creşe din cadrul Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara.
O altă prevedere a proiectului este faptul că programul de funcţionare a creşelor şi a altor unităţi de învăţământ antepreşcolar este stabilit astfel încât să răspundă nevoilor părintelui şi ale copilului. Acesta poate fi normal, de cinci ore pe zi, în funcţie de cererea părintelui, prelungit pân