Presedintele roman, Traian Basescu, l-a numit premier pe Victor Ponta, luni, desi a spus ca nu va face asta niciodata.
I-a dat rivalului sau un mandat pentru a incheia o noua intelegere cu Fondul Monetar International (FMI), scrie Reuters.
Miscarea vine dupa ce USL, alianta lui Ponta, a castigat o majoritate de doua treimi in Parlament dupa alegerile din 9 decembrie si linisteste temerile cu privire la stabilitatea politica a Romaniei, scrie sursa citata. Insa celor doi barbati le displace sa lucreze impreuna si parteneriatul lor ar putea sa nu dureze.
Uniunea Europeana l-a criticat pe Ponta, un avocat de 40 de ani, pentru subminarea statului de drept intr-o incercare esuata de a-l suspenda pe Basescu in iulie. Disputa a amanat legiferarea in al doilea cel mai sarac stat din UE si a dus la un nivel minim record al monedei nationale.
Aceasta situatie a condus la speculatii ca Basescu, de dreapta, un fost capitan direct la vorba, cunoscut pentru atitutdinea sa combativa, ar putea nominaliza pe altcineva din USL pentru a incerca sa sparga alianta dintre stanga, liberali si conservatori.
Scandalul a ridicat semne de intrebare cu privire la rapiditatea cu care Romania poate incheia intelegerea cu FMI de inlocuire a acordului de 5 milioane de euro care expira la inceputul anului viitor si Ponta va fi nevoit sa echilibreze asta cu relaxarea austeritatii si revigorarea economiei lovite de recesiune.
Ponta le-a spus reporterilor, luni, ca se asteapta ca Guvernul sau sa castige votul Parlamentului vineri, dupa care intentioneaza sa se concentreze pe negocierile cu FMI si aprobarea bugetului pentru 2013.
"Am intrat intr-o perioada de normalitate, ceea ce e ciudat, nu am mai avut parte de asta de ani buni", a spus acesta.
Moneda nationala abia s-a clintit in urma anuntului si costuril