Să spunem că vă ocupaţi cu vânzarea de maşini, într-un showroom. Vine un client. Îi arătaţi ultimul model. Strălucitor, cu motor puternic, echipat cu toate gadget-urile: ABS, GPS, DSG. Iar omul se uită nemulţumit în jur şi întreabă: "Unul cu vopseaua zgâriată şi cu roţile strâmbe nu aveţi?".
Bizar, nu-i aşa? Ar fi ca şi cum la restaurant cineva ar cere o friptură alterată şi tacâmuri nespălate. Sau la magazin o clientă ar cere o rochie prea strâmtă, peticită şi murdară la mâneci. La prima vedere pare imposibil.
Şi totuşi se întâmplă adesea în politică. În alegerile din regimurile periferice, alegătorii selectează adesea personaje evident defecte. Incompetenţi, cu probleme de exprimare sau cu o biografie scandaloasă. Am realizat acest lucru zilele trecute. Mă uitam la un film, când o scenă mi-a atras atenţia. Unul dintre personaje, un politician, era intervievat de un ziarist. Din dialogul de pe ecran era evident că ziaristul ştia mai mult în materie de politică externă decât candidatul respectiv.
Scena cere o explicaţie. Mai ales că este emblematică. În orice domeniu este greu ca tu, din exterior, chiar şi ziarist, să te poţi compara cu cineva "de meserie". Un ziarist sportiv nu driblează la nivel de competiţie, iar un corespondent de război nu poate participa activ la raidurile trupelor speciale. Dar în politică vedem frecvent ziarişti sau simpli cetăţeni mai articulaţi decât politicienii care, se presupune, au atât calificare, cât şi experienţă.
Iar alegătorii - cel puţin aceia din "autocraţiile competitive" - îi aleg adesea exact pe aceştia. Atunci misterul se adânceşte. Mai ales când alegătorii ştiu bine cu cine au de-a face. Într-adevăr, adesea alegătorii sunt, de regulă, bine informaţi în ce priveşte esenţialul. Şi totuşi... Mulţi pun ştampila pe politicieni excentrici, extremişti, incompetenţi sau pur şi simplu incoerenţi.
Pen
