Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu: Faptul că PNL s-a pronunţat ferm împotriva participării UDMR la guvernare nu este decât politic

Publicat in Antena 3, luni 17 decembrie 2012 ·

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, copreşedinte al Uniunii Social Liberale, a declarat, luni, la Palatul Parlamentului, că opoziţia liberalilor faţă de intrarea UDMR la guvernare nu a fost decât în sens politic.

Liderul PNL a punctat că acest lucru nu înseamnă că nu se doreşte un dialog privilegiat cu Uniunea.

"Vreau să subliniez că sunt întru totul solidar cu poziţia premierului în ceea ce priveşte dialogul cu UDMR ca reprezentant legitim al comunităţii maghiare, precum şi cu reprezentanţii tuturor celorlalte minorităţi. Este vorba de o formaţiune politică pe care o respect, cu specialişti, cu oameni politici şi cu experienţă şi cu o valoare de netăgăduit. Faptul că PNL s-a pronunţat foarte ferm împotriva participării UDMR la guvernare nu este decât politic, în sensul că alegerile au fost câştigate de USL şi facem un guvern monocolor USL. Asta nu înseamnă că nu dorim un dialog privilegiat, că nu dorim o comunicare pe toate palierele cu cei din UDMR, chiar dacă ei sunt în afara guvernării sau în Opoziţie", a spus Antonescu, la finalul întâlnirii dintre reprezentanţii USL şi cei ai UDMR.

Acesta a menţionat că nu a susţinut ideea cooptării UDMR la guvernare din mai multe motive, însă nu a dorit să le precizeze.

"Nu are rost să le subliniez acum", a afirmat Antonescu.

Premierul desemnat Victor Ponta a afirmat, la finalul negocierilor cu UDMR, că Uniunea nu va face parte din viitorul guvern pe care urmează să îl prezinte în faţa Parlamentului, cel mai probabil joi, pentru votul de învestitură.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, copreşedinte al Uniunii Social Liberale, a declarat, luni, la Palatul Parlamentului, că opoziţia liberalilor faţă de intrarea UDMR la guvernare nu a fost decât în sens politic.

Liderul PNL a punctat că acest lucru nu înseamnă că nu se doreşte un dialog privil

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, întâlnire cu președintele Poloniei, Andrzej Duda. „Restaurarea democrației”, printre temele de discuție

HotNews acum 2 ore
George Simion s-a întâlnit miercuri cu președintele Poloniei la Varșovia în contextul în care se află de marți în Polonia, când a participat la un miting electoral alături de Karol Nawrocki, candidatul conservator la președinția Poloniei. În anunțul

Ploi și vijelii în 21 de județe din România! Avertisment ANM: ce urgie se abate asupra țării

Cancan acum 2 ore
Aceasă primăvară continuă să ne ia prin surprindere, asta pentru că România se pregătește pentru un nou val de vreme severă! Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod galben de ploi, vijelii și descărcări electrice, va

Trei ucraineni, arestaţi în Germania şi Elveţia cu privire la planuri de sabotaj în Germania în favoarea Rusiei

News.ro acum o ora
Trei ucraineni, suspectaţi de pregătirea unor acte de sabotaj în Germania - în contul Rusiei - au fost arestaţi în ultimele zile în Germania şi Elveţia, anunţă miercuri parchetul federal german, relatează AFP. Suspecţii, recrutaţi ”probabil din ordi

BNR Datoria externă a crescut cu 514 milioane de euro

Ziua Constanta acum 3 ore
Banca Națională a României (BNR) a transmis, miercuri, 14 mai 2025, că în primele luni ale acestui an, datoria externă totală a crescut cu 514 milioane euro, până la 205 407 milioane euro. Astfel, datoria externă pe termen lung a însumat 156 881 mil

Încep negocierile de pace ruso-ucrainene la Istanbul. Nu se cunoaște componenţa delegaţiilor

Adevarul acum o ora
Negocierile ruso-ucrainene care vor avea loc joi la Istanbul vor aborda chestiuni politice şi tehnice, a declarat miercuri consilierul de politică externă al preşedintelui rus Vladimir Putin, Iuri Uşakov.

Suspiciuni de interferenţă străină în alegerile din Polonia cu conturi false finanţate din exterior

Mediafax acum o ora
Polonia a anunţat miercuri că a descoperit ceea ce ar putea fi o tentativă de interferenţă în campania electorală prezidenţială. Este vorba despre conturi şi reclame pe Facebook care par să fie finanţate din străinătate. Primul tur al alegerilor pre

UE a aprobat un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Este vizată flota „fantomă”

Adevarul acum 3 ore
Ambasadorii statelor membre UE au adoptat miercuri, 14 mai, un nou set de sancțiuni împotriva Rusiei, care vizează inclusiv aproape 200 de nave ce fac parte din așa-zisa „flotă din umbră”.

Apel comun a opt mari organizaţii de business pentru ca România să rămână ferm ancorată pe direcţia euro-atlantică: Este esenţial ca deciziile politice să reflecte stabilitate şi coerenţă

News.ro acum 49 minute
Opt mari organizaţii ale mediului de afaceri din România au lansat, miercuri, un apel comun pentru ca ţara noastră să rămână „ferm ancorată pe direcţia euro-atlantică”. Organizaţiile semnalează „într-o voce comună” „deteriorarea accelerată” a climat

Mihai Bendeac, mesaj dur după discursul lui Călin Georgescu: „Profită cu sânge rece de abilitatea sa unică: aceea de manipulator pentru mințile slabe”

Libertatea acum o ora
Mihai Bendeac a răbufnit la adresa lui Călin Georgescu, după mesajul lui înaintea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale de duminică, 18 mai. „Mesaj pentru domnul parazit social”, și-a început actorul mesajul, care a fost publicat pe reț

UPDATE - Alba: Microbuz şcolar în care se aflau 14 copii, implicat într-un accident rutier, la ieşirea din Blaj/ Un copil de patru ani a fost rănit uşor

News.ro acum o ora
Un microbuz şcolar în care se aflau 14 copii, însoţiţi de două cadre didactice, şi un autoturism au fost implicate, miercuri, într-un accident rutier produs la ieşirea din municipiul Blaj, judeţul Alba. Un copil a primit îngrijiri medicale de la ech

Vremea

București
acum

19°
mie.

7°/19°
joi

8°/23°
vin.

11°/19°
sâm.

9°/10°
Iasi
acum

17°
mie.

7°/17°
joi

10°/22°
vin.

7°/11°
sâm.

8°/9°
Constanta
acum

19°
mie.

8°/19°
joi

8°/18°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

4°/16°
joi

9°/17°
vin.

6°/13°
sâm.

6°/15°
Timisoara
acum

20°
mie.

3°/20°
joi

5°/22°
vin.

6°/15°
sâm.

7°/17°