Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La Husi, viscolul a trecut, nãmetii au rãmas!

Publicat in Vremea Noua, luni 17 decembrie 2012 ·

TROIENE Chiar dacã nu a mai nins si nu a mai viscolit, problemele create de iarna grea parcã abia acum au început! În Husi, utilajele de deszãpezire au fãcut fatã parcã mai greu ca niciodatã cantitãtii mari de nãmeti, iar primarii de comune, mai ales cei din zone abrupte, au avut muncã grea, pentru ca drumurile judetene, dar si cele care duc la cãtunele izolate, sã poatã fi redeschise. La Bunesti Averesti, de pildã, una din comunele greu încercate de iarnã an de an, o bãtrânã de 80 de ani a asteptat douã zile pe salvatorii care sã o ducã la spital, însã abia asearã ambulantierii au ajuns, cu mari eforturi, la femeie. Tot în aceastã comunã mai sunt douã sate, Averesti si Tãbãlãiesti, unde locuiesc câterva sute de oameni, încã izolate de nãmetii înalti de doi metri.

Adevãrata muncã cu zãpada abia acum începe, spun primarii, care au de luat de pe drumuri camioane de nãmeti! Utilajele s-au dovedit însã, de multe ori insuficiente, fiind “compensate” cu forta oamenilor din echipele de interventie. Prin Husi, toatã noaptea si toatã ziua, au actionat utilajele de deszãpezire, însã parcã n-au avut prea mult spor. Husenii, nu doar soferii, s-au descurcat greu pe drumurile din oras. “Sã veniti la noi în Plopeni, sã vedeti dacã a trecut mãcar vreun utilaj! Am pãrintii pe strada <> si zãpada e nemiscatã. Nu stim ce fac utilajele, dar sã treacã prin oras, asa cum trebuie. Le-am mai vãzut pe strãzi, dar sã fie mai multe, dacã nu reusesc sã deszãpezeascã cele care sunt!”, a spus huseanul Daniel Harnagea, 39 de ani.

Cozi de TIR-uri pe DE 581!

Din cauza închiderii încã de duminicã noaptea a segmentului de DE 581, Crasna – Albita, zeci de TIR-uri s-au oprit, fie la intrarea în Husi, fie la Crasna, fie în zona Bârladului. Sper searã, când s-a decis deblocarea Drumului European (DE), inclusiv pentru vehiculele de mare tonaj, TIR-urile au putut pleca

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 4 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 4 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 11 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 2 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 12 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 3 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 9 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Vremea

București
acum

17°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°