Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, inspectorul principal Ionuţ Epureanu, a remis ieri mai multe recomandări pentru conducătorii auto care sunt nevoiţi să conducă pe viscol.
În primul rând, poliţiştii recomandă conducătorilor auto să nu pornească la drum dacă nu este absolut necesar.
În timpul călătoriei, cei de la volan trebuie să păstreze în mers o distanţă de siguranţă faţă de vehiculele din faţă, să nu acţioneze brusc mecanismele de direcţie şi frânare şi să utilizeze cu precădere frâna de motor, mai ales pe sectoarele de drum cu carosabil alunecos.
De asemenea, date fiind condiţiile meteorologice nefavorabile (ninsori, vânt, viscol) trebuie luată în calcul şi posibilitatea întreruperii circulaţiei pe unele segmente de drumuri.
În acest nedorit caz, este bine ca din autovehicule să nu lipsească hainele groase, pături, alimente, apa potabilă şi cel puţin un telefon mobil cu încărcător la priza auto.
„Dacă traficul rutier se va întrerupe din cauza zăpezii, rugăm conducătorii auto să scoată pe cât posibil autovehiculele în afara părţii carosabile, pentru a permite utilajelor de deszăpezire să intervină”, precizează inspectorul principal Ionuţ Epureanu.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, inspectorul principal Ionuţ Epureanu, a remis ieri mai multe recomandări pentru conducătorii auto care sunt nevoiţi să conducă pe viscol.
În primul rând, poliţiştii recomandă conducătorilor auto să nu pornească la drum dacă nu este absolut necesar.
În timpul călătoriei, cei de la volan trebuie să păstreze în mers o distanţă de siguranţă faţă de vehiculele din faţă, să nu acţioneze brusc mecanismele de direcţie şi frânare şi să utilizeze cu precădere frâna de motor, mai ales pe sectoarele de drum cu carosabil alunecos.
De asemenea, date fiind condiţiile mete