Nici bine nu au început proprietarii sã-si taie porcii pentru Crãciun cã, deja, au fost înregistrate primele douã cazuri de trichinelozã, unul în Vaslui si celãlalt în zona Bârladului. Din fericire, oamenii au dus carnea la control trichineloscopic înainte sã se îmbolnãveascã cineva.
Douã familii din comuna Banca, respectiv municipiul Vaslui, pot spune cã sunt, în acelasi timp, si norocoase si ghinioniste. Dupã ce au investit un an întreg pentru ca, de Crãciun, sã consume carne de porc din propria gospãdãrie, acum, s-au trezit cã banii s-au dus pe Apa Sâmbetei. La controlul trichineloscopic s-a depistat cã ambele porcine erau infestate cu parazitul Trichinella Spiralis. Potrivit conducerii Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Sigurant a Alimentelor (DSVSA) Vaslui, parte din carnea de porc din comuna Banca a ajuns si în judetul Galati, unde ar fi putut îmbolnãvi mai multe persoane. „Proprietarul din Banca avea un porc pe care l-a împãrtit în patru sferturi. Trei au ajuns la cei trei copii stabiliti în judetul Galati, iar pe ultimul l-a pãstrat pentru el si sotie. Unul dintre fii a apucat sã consume putin din carne, însã a dus probe si la laboratorul din Galati, unde a fost confirmatã prezenta parazitului Trichinella Spiralis. Imediat, au fost luate toate mãsurile necesare. Carnea a fost confiscatã si dusã la DSVSA pentru incinerare, iar bãrbatul a urmat tratament profilactic. Porcul diagnosticat astãzi (vineri, n.r.) în municipiul Vaslui a fost adus în întregime la laborator, înainte sã apuce sã consume cineva“, ne-a declarat dr. Costel Nitã, directorul executiv al DSVSA Vaslui. Acesta a precizat cã, potrivit legii, ambii proprietari urmeazã sã fie despãgubiti pentru porcii bolnavi. Însã numai cu condit ia ca animalele sã fi fost crotaliate si luate în evidenta medicului veterinar de circumscriptie.
Controale intensificate
Pentru a preveni apari