Amplasarea bateriilor de rachete Patriot americane prevăzută în Turcia este văzută de autorităţile iraniene drept un gest de "provocare" care ar putea avea rezultate "neprevăzute", informează AFP.
"Amplasarea rachetelor Patriot nu va duce la nimic altceva în afară de provocare" şi "va provoca acţiuni neprevăzute", a afirmat ministrul Afacerilor Externe iranian, Ali Akbar Salehi.
"Amplasarea acestora (va avea un efect) mai degrabă provocator decât descurajator", a insistat acesta, indicând că rachetele "nu vor ajuta la (asigurarea) securităţii regionale".
Şeful de Stat Major al forţelor armate iraniene, generalul Hassan Firuzabadi, a declarat sâmbătă că amplasarea rachetelor Patriot fac parte "din planurile pentru un război mondial" conceput de "statele occidentale".
"Statele occidentale, căutând să instaleze Patriot la frontiera turco-siriană, concep planuri pentru un război mondial. Este foarte periculos pentru umanitate şi pentru viitorul Europei", a declarat responsabilul militar.
Statele Unite vor amplasa baterii de rachete Patriot şi 400 de soldaţi, în cadrul NATO, pentru a îşi spori apărarea la frontiera Turciei cu Siria în cursul conflictului care durează de 21 de luni.
Amplasarea bateriilor de rachete Patriot americane prevăzută în Turcia este văzută de autorităţile iraniene drept un gest de "provocare" care ar putea avea rezultate "neprevăzute", informează AFP.
"Amplasarea rachetelor Patriot nu va duce la nimic altceva în afară de provocare" şi "va provoca acţiuni neprevăzute", a afirmat ministrul Afacerilor Externe iranian, Ali Akbar Salehi.
"Amplasarea acestora (va avea un efect) mai degrabă provocator decât descurajator", a insistat acesta, indicând că rachetele "nu vor ajuta la (asigurarea) securităţii regionale".
Şeful de Stat Major