Chiar dacă temperaturile au crescut, iar ieri, pe timpul zillei, maximele au ajuns şi la 5 grade Celsius în vârful Postăvarul, se schiază pe aproape pe toate pârtiile din Poiana Braşov. Singura excepţie este pârtia Kanzel, între vârf şi platoul Ruia, care a fost închisă. Cei mai mulţi schiori care au venit în Poiană au ales pârtiile Bradul, Lupului, Drumul Roşu şi Sulinar, starea zăpezii fiind foarte bună. Stratul de zăpadă măsoară 50 de cm atât în Postăvaru, cât şi pe pârtia Bradul şi în Poiana Braşov.
Trei instalaţii de transport pe cablu funcţionează
În prezent, din cele zece instalaţii de transport pe cablu din staţiune sunt funcţionale doar trei: Telecabina Capra Neagră, Telecabina Kanzel şi Teleschiul Bradul. Pentru o urcare cu telecabina, preţul este de 20 de lei, iar pentru o urcare şi o coborâre coatul este de 30 de lei, copiii beneficiind de o reducere de 50%. În funcţie de puncte, preţul cartelelor, care pot fi folosite pe toate instalaţiile de transport pe cablu, variază între 30 de lei, redus la 15 lei pentru copii, (6 puncte) şi 510 lei (240 de puncte).
Pentru o urcare sau o coborâre cu telecabina Caprea Neagră sau Telegondola Postăvarul, costul echivaleată cu 6 puncte, pentru Telecabina Kanzel, 5 puncte, pentru Telescaunul Ruia, 4 puncte, pentru Telescaunul Lupului, 3 puncte, iar pentru utilizarea teleschiului de pe Bradul, Ruia sau Kanzel, schiorii vor fi taxaţi cu câte două puncte. Cele mai ieftin este Teleschiul de pe Pârtia Stadion, de altfel şi cea mai mică, unde echivalentul unei urcări este de un punct.
Chiar dacă temperaturile au crescut, iar ieri, pe timpul zillei, maximele au ajuns şi la 5 grade Celsius în vârful Postăvarul, se schiază pe aproape pe toate pârtiile din Poiana Braşov. Singura excepţie este pârtia Kanzel, între vârf şi platoul Ruia, care a fost închisă. Cei mai mulţi schiori care au venit în Poiană au a