Când mi-am făcut ordine în sertarele biroului de la serviciu, mi-am dat seama că am în ele tot ce-mi trebuie ca să supravieţuiesc oricărui eveniment care m-ar putea împiedica să mai plec vreodată acasă. Aş face faţă chiar şi Apocalipsei. Am ronţănele, schimburi, ac şi aţă de diverse culori, şerveţele umede şi uscate, diverse vitamine şi pastiluţe de calmat feluriţi nervi, jucărele, nasturi, cremă de ghete, cărţi şi fotografii de familie. Şi orice mi-ar lipsi din sertare s-ar găsi, cu siguranţă, în geantă. Aşa că e firesc să avem şi brad împodobit la muncă, să bucurăm copiii din noi, cam năuciţi de termenele-limită ale celor mari. Şi e şi mai natural să vină Moşul tot aici. Mă rog, e un fel de-a spune. Că doar n-o să lase cei de la pază să intre în fortăreaţă orice moş în costum roşu garnisit cu blăniţă albă, ducând în spate un sac dubios. Aşa că, în loc să externalizăm treaba asta cu moşul, îi preluam noi atribuţiile şi, păstrând confidenţialitatea datelor, îl secretizăm şi îl americanizăm. Nu l-am inventat noi, deci cred că sunteţi familiarizaţi, şi voi, cu noţiunea de secret Santa. Ştiţi, chestia aia amuzantă când trebuie să tragi la sorţi dintr-o căciula numele unui coleg căruia trebuie să-i faci un cadou-surpriză? Aici e o chestie de noroc. Dacă n-ai câştigat niciodată la loto înseamnă că n-ai mână bună şi-o să tragi sigur numele colegului celui mai nesuferit, cu care poate că te-ai şi certat sau te-ai îmbrâncit pe scări, şi tot ce-ţi mai rămâne de făcut e să speri că n-o să afle niciodată c-ai fost tu moşul lui secret care i-a făcut cadou un ceai de fiţe în care a strecurat un laxativ eficient! Eu ştiu că toată chestia asta e doar un pretext pentru a ne juca cu toţii frumos în jurul bradului, mimând o atmosferă de sărbătoare care să îngheţe, măcar pentru o clipă, şi cele mai negre antipatii, nu că la noi ar exista aşa ceva! De asta nici nu m-am supărat cân