Viaţa merge înainte! Cu 117 parlamentari în plus faţă de timpurile „portocalii“ şi cu 288 mai mult decât proiectul de reorganizare fluturat de preşedintele (încă) în funcţie şi votat la referendum.

Acum, la drept vorbind, cele o sută şi ceva de guri de hrănit şi funduri de plimbat cu maşina nu sunt chiar un dezastru economic în sine. Dezastrul vine din gestul simbolic, din semnalul dat de istorie unei populaţii cu discernământul aflat la cota de avarie. Alegerile din 2012 au consfinţit un fenomen greu de ignorat: românii sunt hoţi şi se simt bine între hoţi. Cum altfel ar trebui să interpretăm faptul că un număr enorm de „puşcăriabili“ şi-au găsit liniştea în Parlament, mulţi dintre ei aleşi cu scoruri dărâmătoare?

Nu vă grăbiţi să mă înjuraţi! Tabloul descris nu este deloc de neglijat, pentru că el reprezintă noua poziţionare a ţării noastre în mentalul cancelariilor occidentale de care depindem chiar mai mult decât ne închipuim. Cine sunt cetăţenii aceia din jurul arcului carpatic? Păi, nişte tuciurii cu mâna întinsă, cărora li s-a făcut dor de vremurile când le ordona Partidul când şi cum să-şi trăiască viaţa.

Ştiu că lucrurile nu stau chiar aşa. Ştiu că nu prea merită să mergi la vot fiindcă nu aveai ce alege. Ştiu că „foştii“ nici măcar nu s-au străduit să mimeze lupta, ci doar să-şi salveze propriul posterior ca să se bucure în linişte de agoniseala din anii când s-au aflat la putere. Dar consecinţa acestei situaţii este că avem un parlament aproape monocolor. Iar dominanta cromatică ce-l caracterizează e roșul foştilor comunişti/securişti plus verdele dolarilor nemunciţi depuşi în conturi din paradisuri fiscale. Și strategia de guvernare se construieşte de după gratiile de la penitenciarul Rahova, aşa cum vedeam în filmele cu mafioţi că se conduc afacerile „famigliei“.

Există, poate, şi o veste bună în tot ceea ce