Într-un sistem educaţional afectat de scandaluri de plagiat, rezultatele competiţiei pentru obţinerea de finanţări ale cercetărilor post-doctorale s-au lăsat aşteptate suficient de mult timp, dincolo de calendarul preconizat iniţial, pentru a arăta că, din păcate, nu poţi pune prea mare preţ pe promisiunile ansamblului instituţional.
Jurizate cu tam-tam, „preponderent cu experţi cu afiliere internaţională (din spaţiul OECD)", se spune în documentul publicat pe situl CNCS-CNADTU în 5 decembrie (numele lor nu a fost încă adus la cunoştinţa opiniei publice), proiectele au fost, în fine, ordonate conform punctajelor obţinute, în urmă cu câteva zile. Nu discut însă aici întârzierile înregistrate în acest proces - rezultatele se promiseseră iniţial pentru data de 19 septembrie -, nici consecinţele asupra finanţărilor ale decalajelor de tot felul (inflaţia creşte, moneda se depreciază, planul de acasă riscă să devină altceva decât socoteala din târg).
Constat doar - şi numai cu privire la rezultatele obţinute în câmpul disciplinelor umaniste - abundenţa de proiecte ale tinerilor posesori ai titlului de doctor într-o Românie al cărei nivel de instrucţie e mereu deplânsă şi pentru calitatea inteligenţelor căreia este chemat, neîncetat, drept chezaş, aproape doar (adică... preponderent!) mediul educativ internaţional. După prima etapă a evaluărilor, aşadar după ce au fost eliminate din competiţie proiectele socotite din start ca neeligibile, necorespunzător formulate ori fantezist autoevaluate, în concurs au rămas 125 de doctori în umanioare. O simplă parcurgere a titlurilor proiectelor dă o imagine suficient de clară asupra nivelului de interes al temelor, asupra anvergurii şi asupra gradului de specializare al acestora, ca şi cu privire la unele dintre numele autorilor, destule dintre ele fiind deja cunoscute din presa culturală şi/ sau de specialitate.
