Sfârşitul lumii, Apocalipsa mayaşă din 21.12.2012 şi marele cutremur de 7 grade din România. Profesorul Gheorghe Mărmureanu, director onorific al INFP, a vorbit despre acestea.
Un cutremur sub 7 grade poate avea loc oricând în România, însă unul puternic ar fi aşteptat după 2062, iar mesaje de genul sfârşitul lumii în anumite zile sau după anumite calendare sunt prostii, a declarat luni, pentru Mediafax, Gheorghe Mărmureanu. “Sunt foarte liniştit în ceea ce priveşte cutremurele la noi în ţară. Avem o analiză pe mai bine de 600 de ani, iar pentru ultimii 300 de ani ştim tot ceea ce s-a întâmplat în această ţară. Sunt anumite lucruri care nu pot să se întâmple oricând vrem sau când umblăm noi cu probabilităţi. Eu, pe partea de analiză a cutremurelor, merg pe ceea ce s-a întâmplat, nu pe matematică sau pe fizică”, a mai spus directorul onorific al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).
Mărmureanu a subliniat şi că un cutremur cu magnitudine sub 7 grade pe scara Richter se poate produce oricând în România, însă nu reprezintă o problemă. “Am trecut cu toţii prin cutremurele din 1986 – 7 grade şi 1996, cu 6,9 grade…Un cutremur la peste şapte şi ceva, cum a fost în 4 martie 1977, ne iese cam în perioada 2062, 2064, 2065. Ştim o prioadă, dar asta nu înseamnă că este anul exact. Dar ştim o perioadă de 18 ani, care începe în 2040 şi se termină prin 2060, şi interesant este că această analiză făcută de mine şi o cercetătoare la institut este similară celei făcute de profesorul Dumitru Enescu şi de băiatul lui care este în Japonia. Noi am găsit nişte alternanţe când «lucrează» foarte puternic Africa (activitatea seismică a zonei – n.r.) şi când «lucrează» foarte puternic India cu Australia; se potrivesc foarte bine”, a explicat Mărmureanu.
Legat de mesajele de genul “sfârşitul lumii la 21 decembrie 2012 (21.12.2012 -n.red.) sau în 2013″, profe