O serie de parcele din zona Aeroportului Cluj, care au fost expropriate în vederea construcţiei noii piste de aterizare-decolare vor fi transferate Administraţiei Bazinale de Ape Someş Tisa, pentru devierea râului Someş.
Situaţia proiectului noii piste de aterizare-decolare a Aeroportului clujean nu este pe deplin rezolvată, atâta timp cât pentru finalizarea lucrărilor se mai impune reolvarea unor exproprieri precum şi a unor transferuri de amplasamente. La ultima şedinţă de Consiliu Judeţean, executivul nu a reuşit să obţină un număr suficient de voturi, astfel încât să poată tranfera spre Administraţia Bazinală de Apă Someş Tisa (ABAST), terenurile necesare realizării lucrărilor de deviere a Someşului Mic. Lucrările ce implică devierea Someşului vor permite ca pista Aeroportului Cluj-Napoca să poată fi construită până la o lungime de 3.500 de metri.
La şedinţa Consiliului Judeţean de mâine va fi propus un nou proiect de hotărâre, privind transferul unor parcele de teren în custodia ABAST, în vederea demarării lucrărilor de deviere a rului Someş. De asemenea, două parcele în suprafaţă totală de 5500 de mp vor fi transferate Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian, pentru amenajarea sistemului de coordonare a aterizării aeronavelor. Până în prezent, Consiliul Judeţean nu a reuşit să soluţioneaze în totalitate această problemă a transferurilor şi a exproprierilor, însă, cu toate acestea, atât preşedintele instituţiei, Horea Uioreanu, cât şi directorul aeroportului, David Ciceo, au apreciat că până în vara anului 2013, pista de aterizare decolare, în lungime de 2.100 de metri (în această primă etapă), va fi finalizată.
Între timp, ABAST a anunţat că va demara lucrările de deviere a râului Someş imediat ce va dispune de terenurile din zona vizată pentru lucrări. "Noi avem deja autorizaţia de construire. Pentru a nu pierde sumele care ne