Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum trebuie să fie premierul Ponta în viziunea lui Băsescu

Publicat in Realitatea, luni 17 decembrie 2012

În urmă cu câteva zile, preşedintele Băsescu descria profilul viitorului premier. Luni, Băsescu l-a desemnat pe Ponta să formeze un nou guvern.

"Profil de premier: trebuie să fie un proeuropean şi un proatlantist. Sigur, asta nu exclude relaţia cu Rusia sau cu China sau cu India sau cu oricine vreţi, dar domiciliul acestei ţări este în Uniunea Europeană şi în NATO. Aici ne construim şi securitatea şi prosperitatea. Aici, în Uniunea Europeană şi în NATO. Deci, mi-aş dori ca primul-ministru să aibă un profil proeuropean, proatlantist, pentru că acestea sunt interesele naţionale vitale ale României. De asemenea, mi-aş dori mult ca cel pe care îl voi desemna pentru funcţia de prim-ministru, dar şi cei pe care partidele mi-i vor propune, să fie o personalitate care să fie loială interesului naţional pe care să-l aşeze deasupra intereselor de partid şi deasupra intereselor de grup, fie ele şi de grup mediatic. În sfârşit, aş vrea ca prin toată activitatea lui, cel care va deveni prim-ministru, aş vrea sa fie un om care a susţinut tot timpul respectarea principiilor Constituţiei, a principiilor statului de drept şi a principiilor care funcţionează din punct de vedere politic în Uniunea Europeană. Adică valorile europene să fie un mod de viaţă pentru acest politician care va dori să devină prim-ministru al României. Un alt aspect asupra căruia mă voi opri în desemnare şi rog şi partidele să se orienteze pe aceste criterii, să nu aibă vulnerabilităţi. Adică să nu se fi autoprezentat ca fiind ceva şi el să fie altceva, să nu aibă lucruri ascunse în propriul lui CV; să fie un om despre care să ştim tot sau aproape tot, atât cât trebuie să ştim pentru a avea încredere în el. Sigur, nu spune nimeni să ştim detaliile din familia lui, din viaţa lui privată, dar să fie un om în viaţa căruia să nu fie umbre, lucruri ascunse sau minciuni în autodefinirea lui, pentru că aici

Articolul in Realitatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Cancan acum 50 minute
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 4 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 11 minute
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum 50 minute
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 2 ore
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

Trafic perturbat pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant / Cad pe şosea lemne aprinse şi pietre

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este perturbat, marţi, pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant. Traficul poate fi oprit în orice moment. Potrivit drumarilor, cad pe şosea lemn

Garda Civilă spaniolă: Totul indică o depăşire a limitei de viteză, în cazul accidentului lui Diogo Jota

News.ro acum 2 ore
Garda Civilă spaniolă îşi continuă ancheta privind accidentul rutier în urma căruia Diogo Jota (28 de ani), atacantul portughez al echipei Liverpool, şi fratele său André Silva (25 de ani) şi-au pierdut viaţa săptămâna trecută în Spania. Potrivit pr

ANRE elimină dublarea tarifelor pentru energia electrică stocată și reintrodusă în rețea

Ziua Constanta acum o ora
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) anunță aprobarea Ordinului privind Normele metodologice pentru exceptarea de la plata tarifelor reglementate aplicate energiei electrice stocate și ulterior reintrodusă în rețea. Auto

Dragoș Anastasiu, despre comparația cu Elon Musk: „Nu mă deranjează. Dar nu vreau să văd în România ce s-a întâmplat în America”

Gandul acum 2 ore
Invitat la „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”, Dragoș Anastasiu, vicepremierul României, a declarat că nu-l deranjează că este comparat cu Elon Musk, însă, nu-și dorește să vadă în România ce s-a întâmplat în America. „Eu sper să nu fiu Elon Musk. Nu mă

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/35°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

26°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

17°/34°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/32°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°