Magistraţii Tribunalului Bucureşti au respins luni, ca nefondată, cererea poliţistului Cristian Cioacă de eliberare din arest, în dosarul în care acesta este acuzat că şi-a omorât soţia, avocata Elodia Ghinescu. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.
Unul din motivele invocate în cererea de revocare este acela că judecătoarea Silvia Cerbu, de la Curtea de Apel Bucureşti, preşedinta completului care a decis arestarea lui Cioacă, nu a fost obiectivă, deoarece în trecut i-a fost subordonată procurorului Marius Iacob, cel care s-a ocupat de anchetă în acest caz.
În sala de judecată, Cristian Cioacă a cerut tribunalului să fie pus în libertate, deoarece nu i se pare normal să fie “condamnat şi arestat” pentru ceva ce nu a făcut. “Nu este normal ceea ce se întâmplă. Sunt condamnat şi arestat pentru ceva ce nu am făcut. Sunt condamnat în mass-media. Eu mereu am refuzat să apar la televizor”, a spus Cristian Cioacă.
Cristian Cioacă a fost arestat preventiv pe 5 mai pentru 29 de zile, în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti, după ce procurorii au găsit noi probe care îl incriminează.
Astfel, procurorii au găsit urme de sânge aparţinându-i Elodiei Ghinescu pe tocul pistolului lui Cioacă, pe o mochetă din portbagajul maşinii poliţistului şi în mai multe locuri din apartamentul lor, iar una dintre aceste pete are dimensiunea de 50 cm. Potrivit acestora, în noaptea de 29/30 august 2007 Cioacă a ajuns la domiciliu în jurul orei 3,00, după ce îi făcuse o vizită unei femei, iar la scurt timp, ‘în cadrul unui conflict grefat pe starea de tensiune dintre cei doi soţi, inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri’.
”Cantitatea de sânge găsită la faţa locului, precum şi distribuţia dinamică a stropilor de sânge indică o acţiune de violenţă extremă, urmată probabil de sugrumarea sau sufocarea victimei şi exclud un scenari