Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu își recunoaște greșeala. Votul uninominal a fost o mare greşeală

Publicat in Antena 3, luni 17 decembrie 2012 ·

Președintele Traian Băsescu a cerut astăzi liderilor politici să nu stimuleze traseismul, el arătând că acesta a fost mare greșeală, în ciuda faptului că domnia sa a susținut acest vot, scrie Mediafax.

"Vreau să mai ştiţi un lucru: din punctul meu de vedere, cred că ar trebui să nu stimulaţi traseismul. Avem o lecţie şi unii, şi alţii din legislatura trecută şi părerea mea este că ne-a făcut mult rău traseismul politic. Am convingerea că şi unii, şi alţii ne-am învăţat lecţia: ce înseamnă majorităţi d-astea conjuncturale, fără ideologii", le-a spus Traian Băsescu liderilor partidelor parlamentare.

El a apreciat că şi votul a arătat că electoratul nu este pregătit pentru uninominal.

"Şi va trebui să găsiţi soluţii. (...) Ştiu, este un reproş pe care mi-l puteţi face, eu am venit cu soluţia votului nominal. După ce vezi ce s-a întâmplat, nu poţi să nu spui: «Dom'le, a fost o greşeală». Pe de altă parte, modul cum s-a scris legea nu-l puneţi la mine. Căutaţi-i pe domnul Pârvulescu şi domnul Hrebenciuc şi domnul Olteanu de la liberali", le-a mai spus Traian Băsescu liderilor partidelor parlamentare.

"În acelaşi timp, eu sunt convins că votul uninominal nu se poate introduce decât atunci când este un echilibru. Acum dezechilibrul e atât de mare, încât... 2008 ar fi fost un moment potrivit: PSD, PDL erau destul de echilibrate", a adăugat preşedintele.

Înregistrarea video a consultărilor preşedintelui Traian Băsescu cu reprezentanţii partidelor şi ai minorităţilor naţionale din Parlament, care au avut loc luni la Cotroceni, a fost transmisă presei de Administraţia Prezidenţială.

Președintele Traian Băsescu a cerut astăzi liderilor politici să nu stimuleze traseismul, el arătând că acesta a fost mare greșeală, în ciuda faptului că domnia sa a susținut acest vot, scrie Mediafax.

"Vreau să mai ştiţi un

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale

Mediafax acum 53 minute
O explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale s-a produs vineri seara, în încăperea respectivă fiind două cadre didactice şi patru elevi. Doi dintre elevi şi cadrele didactice au primit îngrijiri medica

Un echipaj ARSVOM intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, care acuză probleme cardiace. Bărbatul se află la bordul unui remorcher, în Marea Neagră

News.ro acum 57 minute
Un echipaj al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, aflat la bordul unui remorcher în Marea Neagră, în apropiere de Tuzla. Bărbatul acuză probleme cardiace.

Alegeri locale și europarlamentare 2024. Campania electorală s-a încheiat sâmbătă dimineața. Ce nu mai au voie candidații și partidele să facă

HotNews acum o ora
Campania electorală, care a început pe data de 10 mai, s-a încheiat sâmbătă, la ora 7,00, românii cu drept de vot fiind aşteptaţi duminică la urne să îşi aleagă reprezentanţii în Parlamentul European şi pe cei în administraţia locală, scrie Agerpres

Accident grav, pe un drum național. O persoană a murit și patru sunt rănite, după ce două autoutilitare și un autoturism s-au ciocnit

Ziare.com acum o ora
O persoană a murit şi alte patru au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate două autoutilitare şi un autoturism, produs sâmbătă pe pe DN 2 Adjud-Bacău. Traficul rutier a fost blocat aproape două ore. ”Circulaţia este oprită tempo

Trump s-a prezentat drept președintele ”crypto” la o strângere de fonduri din San Francisco

Ziare.com acum 2 ore
Candidatul republican la preşedinţie Donald Trump s-a prezentat drept un campion al criptomonedelor şi a criticat încercările democraţilor de a reglementa acest sector în timpul unei strângeri de fonduri din San Francisco, au declarat trei surse pre

Astronautul misiunii Apollo 8, William Anders, cel care a realizat fotografia „Răsăritul Pământului”, a murit într-un accident de avion

HotNews acum 44 minute
Generalul-maior în retragere William Anders, astronautul care a participat la misiunea Apollo 8 şi care a făcut celebra fotografie „Răsăritul Pământului”- făcută de pe orbita Lunii - a murit vineri, când avionul pe care îl pilota s-a prăbuşit în ape

Un judecător de la Curtea Supremă din SUA recunoaşte sejururi de lux plătite de un miliardar republican

HotNews acum o ora
Unul dintre cei mai conservatori judecători de la Curtea Supremă a Statelor Unite, Clarence Thomas, a fost criticat pentru că a beneficiat de generozitatea unui miliardar republican. El a recunoscut că acest om de afaceri i-a plătit două sejururi de

Marcel Ciolacu: Sunt şocat de vestea atacului asupra prim-ministrului danez Mette Frederiksen. Violenţa nu îşi are locul în societăţile noastre

News.ro acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi-a exprimat solidaritatea cu prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, în urma atacului suferit. ”Violenţa nu îşi are locul în societăţile noastre”, a subliniat el. Ciolacu a afirmat, vineri noaptea, într-o postare pe

În România contează totul, mai puţin alegerile europarlamentare, scrie POLITICO

HotNews acum o ora
În ultima zi de campanie electorală în România, alegerile pentru Uniunea Europeană au fost despre... alte alegeri, scrie POLITICO. Chestiunile legate de UE au fost absente din campanie, partidele luptându-se mai ales pe teme locale, cum ar fi corupţ

UPDATE - Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat. Reacţii de şoc şi indignare în lumea politică daneză şi europeană

News.ro acum 10 ore
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

Vremea

București
acum

28°
sâm.

22°/32°
dum.

18°/33°
lun.

23°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

26°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/28°
lun.

18°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

28°
sâm.

19°/28°
dum.

19°/26°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

16°/25°
Timisoara
acum

27°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°