Primii zece ani de activitate publicistică ai lui Panait Istrati ar trebui să fie socotiţi şi primii ani de activitate literară. În perioada 1900 - 1916 a fost ziarist, corespondent de presă la Brăila al unor importante ziare de stânga şi a publicat peste o sută de articole. E mult? Desigur, e puţin.

Dar e aici suficient material pentru a propune o nouă lectură a publicisticii lui Panait Istrati din această perioadă. Articolele semnate de autor cu numele real sau cu pseudonim, dar şi cele pe care editorii le consideră istratiene formează o subspecie a publicisticii româneşti. Ne propunem să demonstrăm că în egală măsură există aici triumful aspiraţiei de ziarist - s-a spus deja acest adevăr! - dar şi triumful vocaţiei de povestitor. Demonstraţia noastră vizează această dimensiune a publicisticii din perioada brăileană. Acum şi aici doar enunţăm problema, conturând-o în linii mari, ca element de noutate, urmând ca demonstraţia să fie făcută întreagă, într-un eseu mai cuprinzător. Acestă parte a activităţii publicistice care evocă intrarea tumultuoasă în arenă a sindicalistului şi ziaristului Panait Istrati a avut parte doar de analize din perspectivă ideologică, fără nicio observaţie privind viitorul scriitor. Fără îndoială, este aici un Istrati curajos şi bătăios foarte bine motivat în aspiraţiile sale.

Să nu ne ferim să spunem un adevăr esenţial: doar cu patru clase primare terminate şi acelea cu chiu cu vai, la Brăila, doar cu o severă şcoală a vieţii pe care o numea, cu o urmă de duioşie, "Sorbona mea!", cu câteva lecturi precare de autodidact, din biblioteca sindicatului, Panait Istrati este, în toate aceste articole, surprinzător de puternic. Dincolo de idealurile sociale fluturate cu îndârjire, dincolo de viziunea maniheistă asupra realului, împănată cu idei de-a gata, frecvente în epocă, trebuie să admirăm latura himerică a firii lui