Premierul ungar Viktor Orban a promis pe pagina sa de Facebook, după întâlnirea cu câţiva studenţi într-un pub din Budapesta, că învăţământul superior va deveni gratuit, reacţie ce survine în urma protestelor studenţeşti de săptămâna aceasta împotriva reformei sistemului de învăţământ, transmite AFP.
“Sistemul de admitere la facultate va fi revizuit radical, cei care obţin numărul numărul minim de puncte la concurs vor fi admişi pe locuri gratuite, dacă acceptă să rămână să muncească în Ungaria după terminarea studiilor”, afirmă Orban.
Dar organizaţiile studenţilor, care nu au fost invitate la întâlnirea cu şeful guvernului, au calificat iniţiativa acestuia drept “activitate de relaţii publice”. “Viktor Orban a înţeles în final vocea manifestaţiilor din ţară, dar suntem dezamăgiţi să constatăm că, la fel ca şi Rozsa Hoffmann (secretarul de stat însărcinat cu educaţia), el nu înţelege ce vor studenţii”, afirmă una dintre cele mai mari organizaţii a studenţilor, Reţeaua studenţilor (HH), care a organizat mai multe manifestaţii în timpul săptămânii, premierul fiind invitat la cea de miercuri.
“În loc să accepte invitaţia mai multor mii de studenţi pentru a oferi explicaţii, el s-a întâlnit cu nişte tineri necunoscuţi şi a dat apoi o declaraţie confuză pe Facebook”, mai afirmă această asociaţie.
Mai mult pe Economica.net
Premierul ungar Viktor Orban a promis pe pagina sa de Facebook, după întâlnirea cu câţiva studenţi într-un pub din Budapesta, că învăţământul superior va deveni gratuit, reacţie ce survine în urma protestelor studenţeşti de săptămâna aceasta împotriva reformei sistemului de învăţământ, transmite AFP.
“Sistemul de admitere la facultate va fi revizuit radical, cei care obţin numărul numărul minim de puncte la concurs vor fi admişi pe locuri gratuite, dacă acceptă să rămână să muncească în Ungaria după terminarea studii