Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat, luni, la sosirea la sediul USL, că el personal nu va merge la consultările de la Palatul Cotroceni, PNL urmând să-l aibă ca unic reprezentant la aceste discuţii pe secretarul general al formaţiunii, Eduard Hellvig.
Antonescu a precizat că, din punctul său de vedere, USL ar fi trebuit să fie chemată de una singură la consultări, ca şi alianţă care a câştigat două treimi din mandatele din Parlament.
El a arătat că, totuşi, aceste consultări se vor desfăşura în mod normal, nefiind niciun impediment în privinţa acestora.
Antonescu a mai spus că întâlnirea informală la care a participat împreună cu Victor Ponta şi desfăşurată la Palatul Cotroceni în prezenţa şefului statului a avut ca obiect desemnarea lui Victor Ponta ca prim-ministru.
Liderul liberal a mai arătat că nu există nicio semnătură a liderilor USL pe documentul pe care Traian Băsescu l-a dat omologilor săi la Bruxelles.
Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat, luni, la sosirea la sediul USL, că el personal nu va merge la consultările de la Palatul Cotroceni, PNL urmând să-l aibă ca unic reprezentant la aceste discuţii pe secretarul general al formaţiunii, Eduard Hellvig.
Antonescu a precizat că, din punctul său de vedere, USL ar fi trebuit să fie chemată de una singură la consultări, ca şi alianţă care a câştigat două treimi din mandatele din Parlament.
El a arătat că, totuşi, aceste consultări se vor desfăşura în mod normal, nefiind niciun impediment în privinţa acestora.
Antonescu a mai spus că întâlnirea informală la care a participat împreună cu Victor Ponta şi desfăşurată la Palatul Cotroceni în prezenţa şefului statului a avut ca obiect desemnarea lui Victor Ponta ca prim-ministru.
Liderul liberal a mai arătat că nu există nicio semnătură