Singurul cîştigător britanic de Tur al Franţei, Bradley Wiggins, a fost declarat Sportivul Anului în Marea Britanie, conform voturilor populare exprimate în prestigioasa ancheta BBC. A fost momentul potrivit pentru britanicul de la Sky să îşi anunţe planurile pentru 2013, dar şi să arunce paie pe foc în tumultuoasa relaţie pe care o are cu Chris Froome, locul 2 din Turul Franţei şi coechipierul de la Sky
Bradley Wiggins a avut un an de poveste. Britanicul în vîrstă de 32 de ani a reuşit ceea ce niciun rutier nu a reuşit înaintea sa, să cîştige Paris-Nisa, Turul Romandiei, Dauphiné Libéré şi Turul Franţei în acelaşi an, după care a completat vitrina cu trofee cu medalia de aur în proba de contratimp individual din Olimpiada de la Londra. A fost suficient ca toată Marea Britanie să îi cadă la picioare, avînd în vedere că Insula nu păstrase niciun tricou galben în întreaga ei istorie, şi să îl propulseze pe prima poziţie a podiumului anchetei făcute de BBC.
Wiggins s-a impus ca Sportivul Anului 2012 în faţa campioanei olimpice la heptatlon, Jessica Ennis, şi a tenismanului Andy Murray, cîştigător la US Open, şi a primit premiul de la Ducesa de Cambridge, Kate Middleton. Au urmat comentariile spumoase. "Vreau să mulţumesc tuturor celor care au votat. Avînd în vedere toate sălbăticiile de televizor şi ediţiile X Factor din ultimele săptămîni, apreciez foarte mult că lumea şi-a rupt din timp şi a votat pentru jumătate de oră".
"A fost un an minunat. Vreau să le mulţumesc coechipierilor, fiindcă nu aş fi pe această scenă fără ajutorul lor. E incredibil să fiu aici, alături de asemenea oameni. Sînt foarte onorat. Cînd copiii mei or să crească, le voi pune televizorul vechi şi le voi arăta: Uitaţi ce a făcut tatăl vostru!", a declarat Wiggins. 30.25% din voturile exprimate de publicul britanic s-au dus către ciclistul născut în Gent, dar cre