* Aceştia, dar şi dispecerii Serviciului de Ambulanţă, vor executa gărzi retribuite, în limita prevederilor bugetare
Începând cu luna martie 2013, Ministerul Sănătăţii va reorganiza programele naţionale de sănătate şi va prelua la bugetul de stat cheltuielile pentru serviciile de ambulanţă. Până atunci, Ministerul Sănătăţii vrea prelungirea contractului cadru şi a programelor naţionale de asigurări de sănătate. La solicitarea M.S., Guvernul a aprobat Ordonanţa de Urgenţă privind modificarea unor acte normative în domeniul sănătăţii.Conform documentului, începând de anul viitor, Ministerul Sănătăţii va derula şi finanţa programele cu caracter preventiv, de sănătate publică (ca de exemplu cele care vizează măsurile de prevenire a răspândirii HIV/SIDA şi TBC), iar Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va finanţa programele de tip curativ (tratament pentru afecţiuni oncologice, diabet etc). Ministerul Sănătăţii va derula, în continuare, programul naţional de transplant.
Prin aceeaşi ordonanţă, s-a hotărât preluarea finanţării serviciilor de ambulanţă din bugetul de stat, astfel încât întreg sistemul de urgenţă, care cuprinde şi unităţile de primiri urgenţe (UPU), să fie finanţat, unitar. Actul normativ mai prevede posibilitatea ca asistenţii medicali, ambulanţierii şi dispecerii din cadrul serviciilor de ambulanţă să execute gărzi retribuite, în limita prevederilor bugetare. Până în prezent, de această prevedere beneficiau doar medicii. Asistenţii medicali, ambulanţierii sau dispecerii, pentru orele suplimentare executate beneficiau doar de ore libere. Deoarece personalul este insuficient în multe dintre serviciile de ambulanţă, acesta nu beneficia de orele libere la care ar fi avut dreptul, acestea cumulându-se în timp, potrivit MS. Măsura urmăreşte evitarea blocării sistemului care acorda asistenţă medicală de urgenţă şi transport medical asistat, d