Poveştile adevărate nu stau la strada principală. Ele sunt ascunse bine pe uliţele lăturalnice, unde numai cei răbdători le pot găsi. Comuna Teasc nu face excepţie.

Cu o populaţie de 3.450 de locuitori, comuna Teasc începe să se pregătească pentru Crăciun. E 13 decembrie. În mai multe curţi, vezi câţiva bărbaţi în jurul unei mici podele făcute din scânduri, iar focul deja e făcut. Câinii latră la necunoscuţi, iar viaţa îşi vede de rostul ei. Pare, chiar, destul de simplă. Copiii nu au ore astăzi, maşinile merg pe drumul deszăpezit pentru care primăria plăteşte 30 de milioane de lei vechi pe an, cei bătrâni stau la coadă la bancomat ca să-şi scoată banii, iar cei care au solarii plantează sau chiar culeg roade. Alţii, mai puţin norocoşi, cioplesc, din lemn, linguri şi alte ustensile.

Casa-atelier a lui nea Costică

Nea Costică e un bărbat de etnie romă care trăieşte în satul Secui, unul dintre cele două ce alcătuiesc comuna Teasc. L-am găsit după ce ne-au îndrumat mai mulţi: şi primarul, şi preotul de la biserica din Secui, şi un sătean cu ochelari de soare care se-ndrepta spre „oraş“. Casa lui nea Costică, mai izolată faţă de celelalte, e dincolo de pod şi adăposteşte mulţi oameni. În jur de zece am numărat noi. El, nevasta şi copiii. Ne pofteşte în casa lui modestă, în care am observat, discret, trei camere, şi ne arată cu ce se ocupă el. E printre puţinii lingurari rămaşi în satul Secui din comuna Teasc. În aer miroase a lemn proaspăt, a lemn ars de la sobă şi a mâncare. „Nu mai e căutată (meseria - n.r.) cum era odată“, ne spune resemnat. Oamenii iau linguri de la el şi le vând la preţuri de trei ori mai mari. „De asta ne e şi nouă necaz, că ei nu ştiu să lucreze ca noi“. Meseria a învăţat-o de la taică-său, dar, din păcate, nu prea are cui să o dea mai departe. „Copiii nu prea vor să înveţe nici unul“, spune Costică în timp ce unul