Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Indaeltrac - firma unde se combină cercetarea cu producţia

Publicat in GAZETA de SUD, luni 17 decembrie 2012 ·

Cinci ingineri craioveni s-au gândit prin 1992 să îşi înfiinţeze o firmă de producţie de echipamente electronice de putere. Absolvenţi ai Facultăţii de Electromecanică, cei cinci asociaţi au fost iniţial colegi la Institutul de Cercetare Maşini Electrice şi Transformatoare (ICMET) din Craiova. Ei sunt Dan Neagu, care deţine şi funcţia de director general, Nicuşor Angelescu, Mariana Diaconescu, Alexandru Radu şi Mihai Chiriţă. Ideea înfiinţării companiei a apărut „în timp ce lucram toţi la ICMET la un proiect de realizare a unui echipament electronic de putere pentru acţionarea ramelor de metrou cu motoare asincrone. În timpul proiectului, am avut nevoie de componente de import pe care nu am putut să le obţinem din lipsa banilor, a birocraţiei etc. Văzând aceste lucruri, ne-am hotărât să începem pe propriile noastre puteri şi, pentru că - la vremea aceea - piaţa era avidă de astfel de produse, am reuşit foarte repede să ne găsim clienţi“, a povestit Dan Neagu. El apreciază foarte mult că Bănia are resurse umane importante şi de calitate, iar în compania sa îi este dragă „atmosfera deschisă“.

Dezvoltarea

La început, în firmă activau opt oameni. În prezent, sunt apropae 50 de angajaţi. Iniţial, se producea doar pentru piaţa internă. Actualmente, Indaeltrac SRL produce mai mult pentru export. 60% din producţie ajunge la export, în Austria, şi doar 40% se livrează pe piaţa internă. Indaeltrac produce echipamente electronice de putere, (convertizoare statice pentru aplicaţii industriale, pentru termocentrale, pentru hidrocentrale, pentru industria mineritului de suprafaţă). Firma mai produce aplicaţii pentru tracţiune electrică, cum ar fi modernizările de tramvaie etc. În 2010, societatea a modernizat zece tramvaie şi în Craiova.

Investiţii în cercetare

Într-o companie care lucrează în industrie, inovarea, cercetarea sunt p

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 11 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Donald Trump anunță tarife vamale de 30% pentru importurile din Mexic și Uniunea Europeană. Începând de când se vor aplica

Mediafax acum 7 ore
Măsura, care ar putea escalada conflictul comercial deja tensionat cu partenerii economici majori ai SUA, vine după eșecul negocierilor privind un acord comercial amplu, scrie Reuters. Reacții dure din partea Bruxellesului și a Ciudad de México Anun

Iranul spune că va colabora cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, dar inspecţiile ar putea fi riscante

G4Media acum 13 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iranul intenţionează să coopereze cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, în ciuda restricţiilor impuse de parlamentul său, a declarat sâmbătă ministrul de externe Abbas Araqchi, subliniind

Ilie Bolojan este noul preşedinte al PNL

BusinessMagazin acum 13 ore
Ilie Bolojan este în mod oficial noul preşedinte al PNL. El a fost singurul candidat la funcţia de preşedinte în cadrul Congresului PNL de sâmbătă. Cei 1.200 de delegaţi i-au ales şi pe ceilalţi membri ai echipei de conducere a partidului.

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 10 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 11 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 11 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 12 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°