În ultimele săptămâni, dramaticele dezvoltări al conflictului israelian-palestinian au fost în atenția mai multor publicații online în limba română, și chiar în presa scrisă din România. Și aceasta, în condițiile în care recentele alegeri parlamentare din România băteau la ușă! În mai mult de un comentariu, am întâlnit o afirmație care mi-a reținut atenția: un evreu israelian nu se încumetă să ajungă în Gaza (mica „republică” neoficială având un guvern alcătuit din „demnitari” aparținând organizației teroriste Hamas),  știind foarte bine că șansele de a mai reveni de acolo în viață sunt practic nule, în timp ce gazaiții – ce-i drept cu autorizații speciale – intră și „hălăduiesc” prin Israel. Se pare că, autorii acestei afirmații au uitat să menționeze, totuși, un grup de evrei care nu numai că se duc acolo fără să-i întrebe nimeni cât e ceasul, dar au și fost primiți cu multă deferență, ca niște oaspeți dezirabili și… onorabili, la recentele dublei sărbătoriri,  a împlinirii unui sfert de secol de la înființarea organizației teroriste, dar și a mult cântatei „victorii” la ONU, asupra „dușmanului sionist”. Cine au fost „eroii neamului” nostru, care se bucură de atâta „cinstire” în rândurile acestui guvern și-al supușilor săi deopotrivă? Am constatat cu surpriză – teribil de neplăcută – că, în timp ce presa scrisă și electronică israeliană făcea din această distinsă participare a conaționalilor noștri una din acele știri cu spațiu – ori timp – extrem de redus de difuzare, emisiunile de știri ale canalele de televiziune ale statelor membre în UE le-au acordat un loc mult mai… (dez)onorabil!

Pentru a înțelege mai bine cine sunt „eroii”, ar fi de-ajuns să ne amintim… unde i-am mai văzut: prin anul 2002, rabinul Moshe Hirsh, fost membru de cabinet al „raisului”, numit în 1995 „ministru în chestiuni evreiești”,  îl vizita la Ramallah, în „mukata”, pe Yasser Arafa