Mărturisesc că, oricât m-am străduit, nu am reuşit să pricep mare lucru din editorialele Alinei Mungiu-Pippidi, lăbărţate cu generozitate în România liberă. Eminentul politolog nu pare prea familiarizat cu teoria şi mai ales tehnicile argumentative, astfel încât mă mir cum de, la ghiveciul de aprecieri prin care vrea ca, în fiecare text, să explice, fără rest, lumea românească, nu oferă şi sfaturi despre cea mai bună metodă de gătit salata de vinete.
De pildă, în textul “Avem o majoritate. Ce facem cu ea?”, publicat (aici), Alina Mungiu-Pippidi nu pare departe de profilul mental al băbuţei entuziasmate tâmp de victoria partidului favorit. Iată perla de analiză politică: “România avea mare nevoie de o majoritate solidă în aceşti ani de criză, care să se menţină la guvernare şi să poată guverna nu prin alocaţii bugetare personalizate, deci prin clientelism, ci programatic. Guvernele noastre îşi cumpărau sprijinul în fiecare zi, nici măcar nu doar de la traseişti, ci şi de la propriii susţinători, vezi cazul lui Mihai Răzvan Ungureanu, care a căzut imediat ce nu a mai vrut să scoată banii. De acum înainte sînt şanse mari să nu mai fie aşa (subl. mea). O majoritate poate lua deciziile grele, poate amîna promisiunile nefezabile, poate face tot ce e de făcut în timp de criză. Cu alte cuvinte, asta e ocazia noastră de a evolua de la o guvernare clientelară la una programatică”. Bun. Să încercăm să descifrăm meandrele raţionamentului autoarei. Clientelismul dispare, sau oricum e mult diminuat, dacă avem majorităţi parlamentare confortabile. Serios? Parcă şi guvernarea Adrian Năstase beneficia de o majoritate confortabilă. Probabil, în viziunea autoarei, guvernarea actualului ilustru puşcăriaş nu era clientelară, ci “programatică”. “Cazul lui Mihai Răzvan Ungureanu, care a căzut imediat ce nu a mai vrut să scoată banii” este exemplul Alinei Mungiu-Pippidi că un guve
