Zeci de vieţi au fost salvate de la înfiinţarea, în luna septembrie, a Centrului de Excelenţă în Cardiologie şi Radiologie Intervenţională Med New Life Suceava, care funcţionează în incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă.
Dr. Roberto Haret, specialistul ieşean în medicină internă şi cardiologie care-i tratează pe bolnavii de inimă din Suceava a anunţat vineri că, până în prezent, o sută de pacienţi au fost investigaţi şi trataţi cu angiograful aflat în dotarea Centrului de Excelenţă. Jumătate dintre bolnavi au reprezentat urgenţe, fiind vorba de persoane cu infarcturi miocardice, care după ce au ajuns la Spitalul Suceava au fost preluaţi de Centrul de Excelenţă în Cardiologie şi Radiologie Intervenţională Med New Life. Potrivit dr. Roberto Haret, marele avantaj al angiografului este faptul că permite intervenţii în urma cărora majoritatea pacienţilor îşi pot relua un regim de viaţă normal, fără a fi nevoiţi să respecte restricţii extreme privind eforturile fizice.
Tratamente minim invazive în locul clasicelor intervenţii
„Centrul de Excelenţă în Cardiologie şi Radiologie Intervenţională Med New Life oferă o alternativă la ceea ce înseamnă medicina clasică. Pacienţilor noştri li se asigură tratamente minim invazive în locul clasicelor intervenţii, calitatea superioară a vieţii fiind pe primul loc. Dacă medicina tradiţională trata pacientul cu infarct în spital, sub perfuzii, cu tromboliză, timp de o lună de zile, tehnologia de ultimă generaţie pe care noi o folosim permite externarea după patru, cinci zile”, a precizat specialistul ieşean.
La Centrul de Excelenţă, primul caz a fost rezolvat în data de 4 septembrie, când unui pacient cu angină pectorală i s-a efectuat o coronarografie. În data de 14 octombrie, a apărut şi prima urgenţă, un bolnav cu infarct miocardic acut. De la acea dată, Centrul de Excelenţă în Cardiologie şi Radiologi